Mărturii despre preoții și satul românesc de odinioară pentru tinerii seminarişti botoșăneni

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 3, 2019

Însoțiți de părintele pedagog Marius Pîjîn am poposit în cimitirul Parohiei „Sfântul Vasile cel Mare” Hârlău, acolo unde este înmormântat preotul-martir comemorat. Un sobor de preoți, în frunte cu părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, a săvârșit slujba de pomenire a vrednicului de amintire slujitor-erou, după care, în sala de conferințe a așezământului social, cei care l-au cunoscut direct sau prin intermediul cărților au dat mărturie despre viața pilduitoare a preotului militar Dimitrie Bejan.

Tinerii au avut bucuria de a afla amănunte din viața şi opera preotului-scriitor, punându-li-se înainte amintiri, păreri şi îndemnuri pentru păstrarea identității de credință şi de neam şi documente oficiale ce aduc dovezi în privința atacului de cruzime direct adus de regimul comunist asupra Bisericii. Participanții au simțit prezența harică a părintelui Dimitrie Bejan, mai ales în timpul vizitei la casa memorială a părintelui Dimitrie Bejan, fiind fascinați de dovezile palpabile ale vieții ascetice şi pline de har a părintelui, de exemplu: fotografii, cărți, setul de obiecte liturgice, folosite de slujitorul lui Dumnezeu la sfintele slujbe şi în rugăciunea personală în timpul detenției la Oranki.

Pe traseul Hârlău – Botoșani, tinerii teologi au vizitat Mănăstirile Zosin şi Coşula, pentru a se ruga lui Dumnezeu să le binecuvânteze călătoria şi să trimită peste ei Duhul Sfânt spre luminarea minții şi a inimii, închinând o scurtă cântare sfinților ocrotitori ai sfintelor locaşuri.

Având în suflet bucurie sfântă şi noi informații primite, elevii au împătășit bucuroşi din  experiența trăită colegilor, cu gândul că vor citi și vor aprofunda scrierile părintelui Dimitrie Bejan. (Lucian-Mihai Pintilie, elev la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” Botoşani)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri