Ziua Salcâmului, ediţia a XII-a, a avut loc duminică, 29 mai 2022, în localitatea Andrieşeni, judeţul Iaşi. Evenimentul a fost organizat de Parohia Andrieşeni, în colaborare cu Şcoala Gimnazială Andrieşeni şi cu membrii comunităţii locale. De dimineaţă, un sobor de preoţi a oficiat în Paraclisul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” – Andrieşeni Sfânta Liturghie. În incinta ansamblului parohial, gospodinele din mai multe sate ale comunei Andrieşeni au expus cozonaci, ouă roşii şi multe alte bunătăţi. În cadrul manifestării, părintele Mihai Cepeliuc a oferit fiecărei doamne câte o diplomă, o icoană şi o floare.
Gândul de a organiza o zi a comunei a venit în urmă cu mai mulţi ani. Sfătuindu-mă cu bătrânii, mi-au spus că cel mai frumos la Andrieşeni este în luna mai. Oamenii spuneau că în luna mai, satul acesta este ca o mireasă datorită florilor de salcâm. Aproape fiecare gospodărie are unul sau mai mulţi salcâmi plantaţi. Lemnul de salcâm are diferite întrebuinţări, iar din floarea acestuia albinele fac cea mai bună miere. Noi vom trece, dar acest eveniment dedicat Zilei Salcâmului va rămâne în amintirea viitoarelor generaţii. Nădăjduiesc că sărbătoarea se va organiza şi în anii ce vor urma, s-a exprimat părintele paroh Mihai Cepeliuc, care a expus apoi un scurt referat atent documentat despre salcâm.
Îndemn pentru păstrarea valorilor, credinţei şi neamului românesc
Un moment cu totul emoţionant a fost reprezentat apoi de Nunta de aur pentru cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. În cadrul slujbei, la care au participat copiii, nepoţii şi strănepoţii celor aniversaţi, s-au rostit rugăciuni de mulţumire pentru darurile revărsate de Dumnezeu în cele cinci decenii de împreună vieţuire. În incinta Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Ciobanu” – Andrieşeni a avut loc la orele amiezii un program cultural-artistic. În faţa publicului au interpretat cântece populare şi folk copiii de la şcoala din Andrieşeni şi alţi invitaţi. Grupul vocal tradiţional „Ai lui Ştefan, noi oşteni”, de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, judeţul Suceava, coordonat de profesorul Vasile Şchipor, a susţinut un concert de cântece populare şi patriotice.
Prin poezie şi prin cântec, noi nădăjduim să transmitem un mesaj. Un român, dacă ştie spre ce se îndreaptă, trebuie să ştie de unde vine. Îi îndemn pe tinerii din acest grup să nu-şi uite valorile, credinţa, neamul. La rândul lor, ei au misiunea să mărturisească aceste valori după ce pleacă din Vicovu de Sus spre diferite centre universitare, a remarcat profesorul Vasile Şchipor.
Participanţii au putut admira expoziţia de ouă încondeiate a artistului popular Geanina Sauciuc și expoziţia „Ştergarul românesc, de la util la podoabă”. Programul zilei a continuat cu un repertoriu de cântări religioase şi patriotice ale unui grup de tineri din Iaşi, iar la orele serii s-a organizat „Hora satului”, alături de Formaţia „Folclor” din Botoşani şi de solista Versavia Vecliuc.