Manifestări religioase la hramul Bisericii Vovidenia din Botoşani

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 19, 2021   Autor: Constantin Ciofu

Programul liturgic dedicat acestei sărbători va începe vineri, 19 noiembrie 2021, de la ora 17:00, cu Acatistul Sfintei Cruci, urmat de Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi de Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, de la ora 7:00, se vor oficia Sfânta Liturghie şi Parastasul, iar de la ora 16:00, va avea loc o procesiune cu racla în care se află fragmente cu sfinte moaşte ale mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Începând cu ora 17:00, un sobor de preoţi va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia. Duminică, 21 noiembrie, de la ora 7:00, se vor săvârşi Acatistul, Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:00, credincioşii sunt aşteptaţi la Vecernia şi Acatistul Sfântului Ioan Rusul. Biserica Vovidenia din Botoşani a fost construită în anul 1835, de către familiile boierilor Cârstea şi Varlaam, pe locul unui vechi sfânt lăcaş din lemn, în jurul căruia era cimitirul oraşului. Nu a fost niciodată pictată, iar catapeteasma este cea originală şi a fost îmbrăcată în foiţă de aur. În jurul bisericii, la începutul secolului al XX-lea, a funcţionat prima şcoală de cântăreţi bisericeşti din Botoşani. Între anii 1951-1971 a fost închisă, iar până în anul 1992 parohia a fost, pe rând, filie a parohiilor „Sfântul Dimitrie“ şi „Sfântul Gheorghe“ din Botoşani. Biserica Vovidenia este monument istoric şi unul dintre cele mai mari locaşuri de închinăciune din Botoşani.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri