Pentru a răspunde solicitărilor venite din partea parohiilor și a credincioșilor, Magazinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB) deschide porțile unui nou site cu o interfață extrem de prietenoasă, interactivă și captivantă pentru clienții săi, care petrec o bună parte din timp în spațiul virtual.
Astfel, începând din această lună puteți comanda obiecte bisericești, icoane, cărțile preferate, DVD-uri, CD-uri, produse de pangar din noul magazin online al MMB: magazinmmb.ro/. Tot aici veți găsi informații despre promoțiile disponibile, dar și unele explicații ale obiectelor de cult sau prezentări ale produselor comercializate, în secțiunea de blog: magazinmmb.ro/blog.
În relația noastră cu clienți oferim garanția unor produse de calitate, prețuri atractive, flexibilitate și disponibilitate atât la achiziția de produse, cât și în ceea ce privește politica de retur. Clienții noștri pot opta pentru produsele prezentate pe site dar și pentru produse din oferta producătorilor, la comandă.
Magazinul virtual MMB face parte din rețeaua de magazine a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care continuă o veche tradiție din perioada interbelică, concretizată în acea vreme prin funcționarea în Iași, în apropierea Catedralei Mitropolitane, a unui spațiu de prezentare a obiectelor bisericești de patrimoniu, dar și de vânzare a obiectelor de cult noi. După ieșirea din perioada constrângerilor religioase, aici a luat ființă Librăria „Cuvântul Vieții” – astăzi Librăria „Doxologia”.
Vă așteptăm să descoperiți noul site, unde veți găsi, în această perioadă, numeroase surprize.