Cu ocazia evenimentului dedicat „Zilelor psalților români”, aflat la a III-a ediție, membrii Asociației Culturale Byzantion au participat sâmbăta aceasta la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iași și la slujba de pomenire pentru Lykourgos Angelopoulos, dar și pentru toți psalții și cântăreții adormiți în Domnul.
Slujbele din această dimineață au fost oficiate de arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași.
Prof. dr. Lykourgos Angelopoulos a fost dirijor al Corului Bizantin Grec și protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol. El a fost inițiatorul unui eveniment internațional care are loc la Iași de mai bine de zece ani: Masterclassul de Cânt Bizantin.
În ultimele veacuri, dar mai ales din `90 încoace, noi, care suntem în biserică, care slujim, care participăm sau ascultăm sfintele slujbe din Catedrală, i-am cunoscut pe mulți psalți care au fost. Aș vrea să remarc pe câțiva dintre ei, care au fost reprezentativi pentru cântarea din Catedrala noastră și care au contribuit la înființarea câtorva coruri. Îmi aduc aminte de Sîrbu Constantin, care a fost și vicar al Mitropoliei, apoi părintele Florin Bucescu, unul dintre marii profesori și mentorul corului care a cântat astăzi, Byzantion. Apoi, sigur că la formarea corului acesta, a contribuit foarte mult Lykourgos Angelopoulos. Un protopsalt grec, dar care avea inimă și de român și care a iubit foarte mult cântarea, dar mai ales pe cântăreții noștri din România., a spus pr. arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași.
Ne aflăm la finalul celei de a III-a ediție a „Zilelor psalților români”, care de trei ani încoace își propune să dedice câteva zile pe an tuturor celor care s-au ostenit în fel și chip de-a lungul veacurilor pe meleagurile românești să propășească arta psaltică spre slava Bisericii lui Hristos. Personalități mai mici sau mai mari, mai puțin cunoscute sau mai mult cunoscute prin opera lor didactică, filologică, interpretativă. Toți aceștia au fost comemorați astăzi și cuprinși pe cât se poate într-un pomelnic ce a pornit de la primele izvoare din secolul al IV-lea până în prezent. Astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a avut loc Sfânta Liturghie și slujba de pomenire a tuturor psalților și imnografilor din toate veacurile, împreună cu pr. prof Florin Bucescu și cu Lykourgos Angelopoulos. De ce aceste două nume? Pentru că data de 18 mai, data la care a început ediția a III-a a zilelor psalților români, îi reunește deopotrivă, unul a adormit întru Domnul în 2014, Lykourgos Angelopoulos, iar altul s-a născut la 18 mai 1936, în zona Cernăuți. Toate acestea au fost organizate în cadrul anului omagial pe care Patriarhia Română l-a dedicat tuturor cântăreților bisericeşti și imnografilor. Nu se putea printre activitățile de toate felurile care se întâmplă prin toată țara anul acesta, să nu avem și o slujbă de pomenire pentru ei., a adăugat lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, dirijorul corului Byzantion.