Liturghie arhierească și sfințire de clopotniță la Parohia Bordea

Arhiepiscopia Iașilor August 11, 2021   Autor: Pr. Silviu Cluci

Momente de mare bucurie pentru comunitatea parohială din Bordea, comuna Grajduri, protopopiatul Iași III, unde duminica aceasta Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de slujitori a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit clopotnița bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

În semn de apreciere pentru eforturile depuse la ridicarea clopotniței, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul l-a hirotesit pe preotul paroh Ionuț Balan întru iconom, oferindu-i bedernița ca semn distinctiv.

Parohia Bordea din comuna Grajduri a fost înființată în anul 2003 și a funcționat ca filie a parohiei Pădureni până la numirea ca paroh a părintelui Vasile Țarcă în anul 2007. Biserica parohială închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena a fost ridicată între anii 2008-2010 pe un teren donat de o familie din localitate. În anul 2009 s-a început construirea și a unei Case Sociale cu apartament parohial. La 24 octombrie 2010 Preafințitul Calinic Botoșăneanul a sfințit biserica și întregul complex parohial. Lucrările la complexul parohial au fost continuate din anul 2015 de părintele Ionuț Balan.

(Audio) În Biserică Dumnezeu începe să lucreze cu omul – PS Nichifor

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri