Liturghie arhierească pe „colina Maicii Domnului” de la Hadâmbu

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 1, 2019   Autor: Constantin Ciofu

Sute de credincioşi din mai multe părţi ale ţării au participat la această slujbă, săvârşită în Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, numită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „catedrala Mănăstirii Hadâmbu”. Predica sărbătorii a fost ţinută de părintele profesor doctor Viorel Sava, decan emerit, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, care şi-a exprimat bucuria pentru că în ziua hramului bisericii mari a aşezării monahale din Dealul Mare a slujit alături de PS Antonie şi de soborul mare de preoţi, în prezenţa pelerinilor evlavioşi. În acelaşi timp, părintele profesor a vorbit celor ce au urcat „colina Maicii Domnului” despre semnificaţia sărbătorii de pe 1 octombrie, închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Preasfinţitul Părinte Antonie a mărturisit că a revenit cu bucurie la Mănăstirea Hadâmbu, un loc plin de har şi de binecuvântare, unde se simte prezenţa Maicii Domnului prin icoana sa făcătoare de minuni aflată în biserica monument a aşezării monahale. De asemenea, Preasfinţia Sa a apreciat evlavia pe care pelerinii care ajung în Dealul Mare o au faţă de sfintele slujbe din miez de noapte, la care participă mereu alături de obştea de la Mănăstirea Hadâmbu. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul aşezământului monastic, a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel pentru că a rânduit hramul „Acoperământul Maicii Domnului” pentru noua biserică a Mănăstirii Hadâmbu, precum şi Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a binecuvântat ca PS Antonie să slujească Sfânta Liturghie. Un cuvânt de preţuire a fost îndreptat apoi către Episcopul de Bălţi, către soborul mare de preoţi şi către credincioşii care s-au rugat împreună. Oamenii au participat la o agapă frăţească oferită prin dragostea familiei Crăciun Constantin şi Maria din satul Găineşti, comuna Slatina, judeţul Suceava.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri