Lansare de carte în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 11, 2019   Autor: Flavius Popa

Cu prilejul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Parascheva din acest an, la Muzeul Mitropolitan din Iași a avut loc vineri seară, 11 octombrie a.c., lansarea lucrărilor dedicate Sfȃntului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Evenimentul a fost moderat de Cătălin Jeckel, directorul Editurii mitropolitane Doxologia, iar invitații serii au fost părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și părintele Dragoș Bahrim, editorul colecției „Viața în Hristos”.

Cele patru cărți sunt: 1. Sfântul Spiridon al Trimitundei: portret hagiografic bizantin, Seria „Hagiographica”, colecția „Viața în Hristos”, 2. Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de minuni. Viața * Minunile * Canon de rugăciune, 3. Viața și binefacerile Sfântului Ierarh Spiridon, 4. Sfântul Ierarh Spiridon, ocrotitorul bolnavilor.

 „Fiindcă momentul sosirii la Iași a moaștelor Sfântului Ierarh Spiridon se apropie cu pași repezi - mâine vom primi la Iași mâna dreaptă a Sfântului Ierarh – am dedicat această seară Sfântului Spiridon al Trimitundei. În cadrul evenimentului am vorbit despre lucrările pe care Editura Doxologia le-a dedicat și le închină Sfântului Ierarh – patru volume anul acesta, nu impresionante printr-un număr extraordinar de pagini, dar foarte dense și care vin în întâmpinarea așteptărilor unei largi categorii de cititori. Cititori interesați de spiritualitatea bizantină, de literatura hagiografică, cititori însetați să vadă cum lucrează Dumnezeu prin sfinții Săi, care sunt binefacerile și minunile pe care le revarsă asupra credincioșilor” a afirmat Cătălin Jecker, consilierul Sectorului cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Iașilor.

Cei interesați de viața și minunile Sfântului Ierarh Spiridon, dar și pelerinii prezenți la Hramul Sfintei Parascheva, pot achiziționa volumele lansate de la Librăriile mitropolitane Doxologia sau de pe site-ul www.edituradoxologia.ro.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri