Adună-ți sufletul și ascultă-l pe celălalt. El e aproapele tău!
Postul trebuie să fie cu sufletul, nu doar din voce și grai
Perioada în care suntem – cea a Postului Mare, cel mai lung post din an – este una dintre acelea în care încercăm atât cât ne stă în putință să ne îndreptăm mai mult spre biserică, să nu mâncăm de dulce, de frupt, să căutăm ca în conduita noastră să presărăm activități și gânduri în care ne conectăm cu Dumnezeu și în care ne suntem mai aproape unii celorlalți.
Fiecare dintre noi are povestea sa de viață. Unii au avut mai multe încercări din care au învățat anumite lecții de viață care le erau trebuincioase, alții mai puține, dar care poate i-au marcat suficient de mult și de puternic astfel încât devin pentru noi toți exemple de calm, acceptare, empatie. Iar pe acest fond al iertării și empatiei existente la unii din plin, vin cei care nu dețin aceste comori sufletești și își proiectează nemulțumirile sufletești și deznădejdile. Întristătoare de-a dreptul sunt situațiile în care vedem în preajma noastră oameni, de acest fel, care se laudă că țin post, dar pe care îi vedem că fac lucruri care nu au nicio legătură cu acesta. Fie că bârfesc sau fac lucruri prin care le aduc lezare celorlalți mai mult sau mai puțin conștient, fie înjură, caută scandal din orice și trăiesc într-o continuă stare de conflict. Desigur, putem atribui acestor din urmă atitudini unele explicații psihologice pe care nu dorim sub nicio formă să le negăm sau să le dezbatem în acest articol.
Dar sub aspect spiritual, pe mine ca preot, aceste situații mă întristează mai mult decât dacă aș ști că persoanele respective nu țin post de mâncare, de exemplu. Pentru că aceste cazuri în care bravăm prin a spune tuturor că noi postim, dar când ieșim pe stradă ne certăm cu vecinul sau aruncăm mereu vina pe ceilalți pentru păstrarea unui conflict care ne aparține, au de fapt o natură profundă – aceea în care facem aproapelui ceva ce nouă nu ne-ar plăcea să ni se facă. Altfel spus, nu reflectăm deloc la motivele pentru care cel de lângă noi procedează într-un fel, nu stăm să-l ascultăm și trecem la judecată, sfadă și conflict. Moment în care natura postului primește o conotație falsă sau oricum departe de misiunea reală a acestuia care este de împăcare, empatizare, apropiere de celălalt și ascultare a lui.
Despre interpretarea postului putem spune multe, despre faptele pe care le face fiecare în post și despre această temă a iubirii aproapelui care de multe ori este superficial interpretată iarăși avem exemple nenumărate. Însă dacă am conștientizat deja că suntem pe această pantă alunecoasă a lipsei de înțelegere a aproapelui, e deja mai mult decât dacă am crede că mereu dreptatea este de partea noastră. Un prim pas pe care îl putem face în această curățare sufletească care cuprinde și postul de alimente este exercițiul zilnic de a-l asculta și pe celălalt și de a-i asculta fiecare motiv care îl face să creadă ceva sau care îi determină fiecare comportament. Însăși acțiunea conștientă de căutare a răspunsurilor aproapelui nostru, pe lângă faptul că ne aduce nouă înșine o stare de bine, o stare de comuniune cu celălalt, ea mai atrage prin calea dialogului și trăirea demnă de această perioadă a Postului Mare pe care o parcurgem. Și chiar dacă poate să pară măreț, greu dintr-o dată, acest exercițiu de înțelegere a aproapelui poate să fie făcut pas cu pas, treptat, început cu o zi, continuat cu următoarea, ca la un regim care pare greu atunci când te gândești la întreaga perioadă pe care trebuie ținut, dar dacă e luat pas cu pas, respectat zi cu zi, el devine familiar și deja nu mai pare că este regim, ci primește în mintea noastră caracter de ajutor și însănătoșire, chiar prelungire a vieții în unele cazuri. Ritmul mai lent, în pași mici poate să însemne că această exersare să o practicăm câte o oră pe zi, la care în fiecare zi să mai adăugăm și tot așa. De un lucru putem fi siguri după acest fel de exercițiu - chiar și cu o oră pe zi, dacă așa ne este mai ușor, putem să ajungem la acel echilibru sufletesc atât de necesar pe vremuri sigure, dar și pe vremuri mai tulburi.
Să avem, așadar, o perioadă de post cât mai tihnită și liniștită și să punem în practică această înțelegere a aproapelui nu doar în perioadele posturilor, cât și în celelalte zile ale vieții!
Doamne ajută!
Pr. Ic. Stavr. Sebastian ZAHARIA