Evenimentul s-a desfășurat începând cu ora 17.00, la Librăria Doxologia, și a fost moderat de către domnul Cătălin Jeckel, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. Evenimentul a fost întregit de alocuțiunile editorilor, dar și a părintelui lect. univ. dr. Roger Coresciuc și a lect. univ. dr. Alexandru Prelipcean, doi dintre autorii studiilor din cadrul volumului.
„De ce merită această carte să fie citită și, de asemenea, să fie în bibliotecile noastre? Pentru că ea pleacă de la o întrebare: care este sau care ar trebui să fie, cu adevărat, relația dintre biserică și stat? Răspunsul, la prima vedere, ar putea fi relația din Imperiul Bizantin, dintre împărat și patriarh, fiind vorba de acea simfonie bizantină. Un alt răspuns ar putea fi, din partea opusă, în care ni se spune că biserica și statul n-ar mai trebui să aibă nicio legătură și lucrurile să fie separate foarte clar. Și atunci, volumul de față vine și ne prezintă, cumva, cele două aspecte sau cele două perspective, și până la urmă, răspunsurile rămân la latitudinea cititorilor, pentru că nu sunt niște verdicte sau sentințe ultimative date acestui raport dintre biserică și stat, ci, de fapt, sunt începutul unei analize, unor răspunsuri, care vor face lumină în acest demers științific și nu numai”, a declarat pr. Răzvan Brudiu.
„Există mai multe probleme la care am încercat să răspundem prin această inițiativă academică: etnofiletismul, problema relației bisericii cu statul în regimul comunist, problema raportării bisericii față de situația geo-politică și conflictuală actuală. După ceva timp, ne vom da, însă, seama dacă demersul nostru și munca noastră au fost de folos, însă noi avem această nădejde și sperăm să putem avea inițiative și în viitor”, a mai adăugat Mihail K. Qaramah la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
Contributorii acestui inedit volum sunt: Petre Guran, Mihail Mitrea, Răzvan Perșa, Alexandru Prelipcean, Cătălin Raiu, Emanuel Tăvală, Dragoș Herescu, Roger Coreșciuc, Cristian Romocea, Mihaela-Viorica Rușitoru, Ana Petrache, Petre Maican, Lucian Turcescu și Dragoș Ursu.