Programul este coordonat de Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin intermediul Centrului de Formare Continuă, și se desfășoară la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” din Durău. Pe parcursul întâlnirilor, participanții iau parte la cursuri, ateliere și activități menite să contribuie la aprofundarea pregătirii pastorale și duhovnicești.
Astăzi, în biserica Mănăstirii Durău, Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei arhierești, diaconul Ștefan Cojocariu, jurnalist în cadrul Centrului Cultural Misionar Doxologia, a primit Taina Preoției.
Sesiunile de formare reprezintă o etapă importantă în pregătirea clericilor monahi pentru examenul de definitivare, oferindu-le atât repere teologice și pastorale, cât și oportunități de dialog și schimb de experiență.









