Jurnal de activitate: Cercul Pedagogic al profesorilor de religie nr.4 din Iași

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 2, 2022

La această activitate au participat 29 de profesori de religie și un invitat de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, în persoana d-nei prof. dr. Carmen-Maria Bolocan.

Activitatea a fost organizată de d-na prof. Mihaela Miuța Chiroșcă de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iași și d-na prof. dr. Nicoleta Negură de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Pașii pelerinilor s-au îndreptat spre Mănăstirea Cămârzani, cu hramul Nașterea Maicii Domnului din comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, unde corul maicilor s-a împletit armonios cu rugăciunea celor prezenți într-o simbioză firească de evlavie și trăire sufletească la Sfânta Liturghie.

Pelerinajul a continuat spre Mănăstirea Sihăstria Râșcăi construită după anul 1989; aici au fost întâmpinați de părintele David, care i-a împărtășit din experiența monahală și istoricul sfințeniei locului.

Lăsând în urmă mirificul spațiu monahal învăluit în mireasma tămâiei și a Duhului Sfânt, profesorii s-au îndreptat spre Mănăstirea Râșca, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, din satul Râșca, județul Suceava, ctitoria domnitorului Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Aceasta a fost restaurată între anii 1965-1968, 1972-1991 de către mitropoliții Moldovei, Iustin Moisescu, respectiv, Teoctist Arăpașu. S-au închinat la racla cu moștele Sfântului Ierarh Nicolae, papucelul Sfântului Ierarh Spiridon, lemnul Sfintei Cruci, veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și icoana Maicii Domnului cu Pruncul adusă de la Ierusalim.

Pelerinii au poposit tăcuți și încărcați de o bucurie lăuntrică la Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu” din satul Slatina, județul Suceava, unde au fost întâmpinați potrivit tradiției cu pâine și sare de către dl. director, prof. Sărbușcă Moraru Alin Dumitru și părintele paroh Pica Costel Ovidiu; s-au închinat în Capela „Sfântul Grigorie Palama” amenajată în incinta școlii, apoi au participat la vizionarea secvențelor de lecție cu tema „Pelerinajul creștin” prezentate de elevii clasei a VI-a A, de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iași, sub îndrumarea prof. de religie Mihaela Miuța Chiroșcă; materialul „Pelerinaj sau turism religios” a fost prezentat de către d-na  prof. dr. Nicoleta Negură, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași, care spre finalul dezbaterii prin măiestria și rafinamentul caracteristic i-a invitat la lansarea de carte cu aceeași tematică; s-au împărtășit impresii și s-au înmânat celor prezenți adeverințe de participare.

Impresionați de ospitalitatea și hărnicia gazdelor, mulțumind respectuos, și-au continuat periplul pelerinajului la biserica din sat cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, la invitația părintelui paroh Pica Costel Ovidiu, unde s-au închinat și au cântat cântarea religioasă „Cuvine-se cu adevărat”.

Ultimul obiectiv în traseul pelerinajului a fost Mănăstirea Slatina din județul Suceava, cu hramul Schimbarea la Față, prima ctitorie și necropola voievodului Alexandru Lăpușneanu (1553-1564). Aici au fost întâmpinați de maica Serafima Gherasim, ghidul mănăstirii, care nle-a prezentat istoricul mănăstirii, casa domnească unde se află muzeul ce cuprinde carte veche, manuscrise și icoane; intrăm în biserica mănăstirii spre închinare la racla cu părticele din moaștele Sfântului Grigorie Teologul și la icoana Maicii Domnului „Grabnic ajutătoare”. La invitația maicii Serafima profesorii au pășit ușor și liniștit pe un covor moale de zăpadă, abia ninsă, în tainicul cimitir al mănăstirii. Crucile albe și înalte de piatră păzesc în taină ca adevărați străjeri somnul celor mai rugători și nevoitori monahi ai veacurilor trecute; luminițele ce licăresc din candelele aprinse parcă îndeamnă să pășească fără sfială.

Cu toții s-au adunat în trapeza mănăstirii spre a încununa osteneala de adevărați pelerini, atât de înălțătoare și de încărcată de emoții și sentimente, prin binecuvântatele bucate bucovinene și bucuria de a dărui a gazdelor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri