Ceremonia a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” și a fost deschisă de prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite UAIC, care a prezentat realizările instituției de învățământ superior din anul precedent.
Prezent la eveniment, Părintele Mitropolit Teofan a rostit o alocuțiune în care a subliniat cât de importantă este echilibrul dintre tradiție și modernitate: „Pregătirea specialiştilor în domenii definitorii pentru lumea veacului XXI se îmbină cu strădania de realizare a echilibrului între tradiţie şi modernitate. Acest demers, deloc uşor, cuprinde sau ar trebui să cuprindă, efortul întregii societăţi româneşti. Universitatea, prin forţa ei, manifestată în mod special în sfera cercetării, prin profesorii şi studenţii ei, se află în miezul acestor dureri ale naşterii creatoare de armonie. Universitatea este spaţiul unde se poate desfăşura, fără convulsii şi absolutisme, simfonia între vechi şi nou, între local şi european, între ataşamentul faţă de valorile credinţei şi ale familiei pe de o parte, şi deschiderea spre noi sfere de cunoaştere, pe de altă parte. Având nădejdea continuării lucrării în acelaşi duh şi în aceeaşi perspectivă, rugăm pe Hristos Dumnezeu să binecuvinteze curgerea noului an academic la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi cu lucrare adâncă şi frumoasă, cu forţa înţelegerii celuilalt în alteritatea sa, cu vreme de pace în Universitate, în Biserică, în Ţară şi în Lume. Sper și nădăjduiesc să fie un an cu rod bogat în sălile de curs, în lucrarea de cercetare a dumneavoastră, domnilor profesori, rod bogat în examene reușite pentru dumneavoastră, iubiți studenți, rod bogat și pentru cât mai multe căsătorii în acest an, sperăm toate după noua formulă pe care o dorim cuprinsă în Constituție, și, de ce nu, cât mai mulți copii, pentru că pământul țării are nevoie de noi vlăstare, care la rândul lor, să aducă rod bogat. Amin! Aşa să fie! Doamne ajută!”.
Ceremonia a continuat prin acordarea de premii studenților cu performanțe deosebite în anul universitar anterior. Astfel, au fost premiați mai mulți studenți de la nivelul de studii licență, master și doctorat, de la toate cele 15 facultăți. De la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași au fost premiați Ionuț Isopescu, Emanuel Mocanu și pr. Anistoroaei Bogdan Ioan. De asemenea, au fost acordate și premii pentru cele mai interesante proiecte ale asociațiilor studențești din anul universitar trecut. În încheierea ceremoniei a luat cuvântul reprezentantul studenților în Biroul Executiv al Consiliului de Administrație. Menționăm că la evenimentul festiv a fost prezent și pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași.
Tot ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a fost prezent la festivitatea noului an a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Evenimentul a avut loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, în prezența Președintelui României Klaus Johannis, a rectorilor celor cinci universități ieșene, a mai multor miniștri, parlamentari, personalități ale vieții academice, culturale și spirituale din municipiu.