IPS Mitropolit Teofan, la Parohia Golăiești: „Nimic nu iubește Dumnezeu mai mult decât pe omul smerit”

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 8, 2019   Autor: Tudorel Rusu

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, în prezența a numeroși enoriași din localitate, dar și din satele învecinate. Foarte mulți copii au participat de asemenea la slujbă, iar la final au susținut un recital de colinde, fiind răsplătiți cu daruri de IPS Părinte Teofan.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a punctat câteva căi prin care omul se poate vindeca de bolile sufletești: „Nu se mai poate numi creștin, adică având numele lui Hristos, omul bolnav de gârbovire sufletească. Cum poate fi tămăduit cel gârbov în sufletul său? În primul rând prin credință. În al doilea rând, trebuie să subliniem că pe noi ne face gârbovi păcatul și nu ne putem îndrepta din nou decât prin pocăință. În al treilea rând, devine omul gârbov în sufletul său prin mândrie. Sufletul mândru și încovoiat de greutatea trufiei se îndreaptă din nou prin smerenie; nimic nu iubește Dumnezeu mai mult decât pe omul smerit și umilit la inimă, care are frică de El. Un alt lucru prin care omul își face sufletul gârbov din suflet drept este omul care judecă pe altul, omul care ține minte răul. Și cum se îndreptă sufletul celui care ține minte răul și judecă? Prin iubire și iertare”.

Golăiești este un sat vechi întemeiat de clăcașii de pe moșia lui Golaia, respectiv Golia, un nepot al pârcălabului Ioan Golea, care a zidit Mănăstirea Golia din orașul Iași. Actuala biserică, cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena, este o construcție veche din 1812, în plan de navă cu axidă semicirculară a altarului în retragere și cu un pridvor închis în plan pătrat pe care se înalță turnul clopotniței, cu acoperiș simplu de tabla. Biserica este construită din bârne și vălătuci, cu acoperiș din tabla, pereții sunt drepți fară ornamentații arhitecturale, interiorul este simplu cu o mica boltă în pronaos. Biserica are în curte și o casă pentru desfășurarea activităților de pe lângă biserică; în limbaj popular este ceea ce se numește praznicarul bisericii, această clădire fiind renovată. Locașul de cult a fost reparat și consolidat în anul 2000: i s-au adăugat un pridvor și o clopotniță nouă, în care sunt așezate cele două clopote, interiorul a fost pictat de pictorul Maria Pascal, i s-a adăugat o catapeteasmă noua și mobilier nou. A fost resfințit în anul 2005 de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În biserică mai sunt păstrate obiecte de valoare artistică și istorică, printre care anumite evanghelii, sfinte vase, cădelnițe, icoane și cărți. În preajma bisericii, mai funcționează și o casă socială cu o sută de locuri, biblioteca și un aghiazmatar. Toate acestea au fost posibile prin contribuția enoriașilor.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri