Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Iaşi, locaş de cult aflat în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Iaşi, s-a bucurat luni, 11 decembrie 2017, de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, cu prilejul sărbătorii hramului acestei comunităţi parohiale. Locaşul de cult a unit în rugăciune preoţi consilieri de la Centrul eparhial Iaşi, preoţi de la parohiile învecinate, slujitori din alte protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, oficialităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor de stat ieşene, bolnavi, cadre medicale și conducerea de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din apropiere, precum și numeroşi credincioşi. Paroh la Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași este părintele Marian Timofte, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, iar co-slujitor este părintele Bogdan Dedu, consilier eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
La finalul slujbei, în cuvântul rostit, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a arătat cine sunt sfinții și pentru ce ne îndreptăm evlavia noastră către ei: „Teologia și imnele Bisericii ne arată cine sunt sfinții și pentru ce se cuvine să avem evlavie și să alergăm prin rugăciune la ei: «Sfânt ești Dumnezeu nostru și întru sfinții Tăi te odihnești». Învățăm de aici că Însuși Dumnezeu găsește odihnă în momentul în care află pe pământ oameni precum Sfântul Ierarh Spiridon. Iar dacă omul devine odihnitor de Dumnezeu, este și odihnitor de semeni. Se spune în popor despre cineva care nu este pe cale și care nu împlinește cele de cuviință că îi obosește pe ceilalți, iar despre cel care a dobândit anumite virtuți că este un odihnitor de oameni. Cuvântul, privirea și lucrarea omului drept înaintea lui Dumnezeu îi odihnește pe semenii săi. Așadar, omul este chemat să fie odihnitor de Dumnezeu și odihnitor de oameni. Și cum se întâmplă aceasta? Din viața sfinților Bisericii, aflăm că, în cele din urmă, conținutul vieții lor a fost Dumnezeu, adică raportarea lor la Dumnezeu a fost adâncă, a fost concretă, a fost continuă. Dacă, prin nevoință, conținutul vieții omului trebuie să fie Dumnezeu, e necesar să știm că conținutul vieții lui Dumnezeu este omul. Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încă pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a trimis în lume, spre mântuirea ei. Nu există bucurie mai mare la Dumnezeu decât un păcătos care îndrăznește, prin pocăință și prin fapte bune, încearcă să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu”.
Parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Spiridon” - pr. Marian Timofte - a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru împreuna-rugăciune şi împreuna-slujire: „Am simțim această slujbă ca pe un Tabor, ca un moment în care s-a revărsat prezența și binecuvântarea lui Dumnezeu în mod deosebit. Mulțumim Bunului Dumnezeu că am ajuns și la hramul din acest an și mulțumim Sfântului Ierarh Spiridon că mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru suferințele noastre trupești și sufletești și pentru iertarea păcatelor noastre. Nu sunt puțini cei care pășesc pragul acestei biserici și își pleacă genunchii în fața Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Spiridon, care de peste două veacuri și jumătate aduce alinare credincioșilor din oraș și bolnavilor internați la spitalul din apropiere”.
Programul liturgic dedicat hramului de la Biserica „Sfântul Spiridon“ din Iaşi a continuat azi-dimineaţă, oficiindu-se, în sobor de preoţi şi diaconi veniţi din toată zona Moldovei, Acatistul Sfântului, Utrenia, Sfânta Liturghie şi pomenirea ctitorilor.