IPS Mitropolit Andrei, în vizită la Mănăstirea Putna

Arhiepiscopia Iașilor Martie 13, 2020

După ce s-a închinat la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un scurt cuvânt de învățătură despre perioada postului: „În stihira din lunea începutului Postului Mare ni se spune așa: să postim precum de bucate așa și de toată răutatea. Cu alte cuvinte, postul de mâncare fără postul de răutate nu prea are greutate. Postind și de una și de alta, adăugând participarea la slujbe, o bună spovedanie, o bună nevoință, ajungem, așa cum spune sfârșitul stihirei, să ne închinăm și Sfintei Învieri. Cine vine aici, de oriunde din România, vine ca pelerin la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, apărătorul creștinătății. Cu rugăciunile lui să avem o nevoință bună în acest Post Mare”.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a închinat la moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și ale ucenicilor săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, în paraclisul mănăstirii. La sfârșit, Părintele Mitropolit a vizitat muzeul așezării monahale.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri