Începând cu ora 16.00 au fost săvârşite slujba Aghesmei mici şi Taina Sfântului Maslu de către părinţii slujitori ai întrunirii, iar la final părintele Grigore Andrei Iulian de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ Iezer, în cuvântarea sa, a subliniat rolul extrem de important pe care îl are familia în viaţa fiecăruia dintre noi: „Familia este prima şcoală a copilului, iar noi, ca părinţi, avem un rol crucial în educarea şi dezvoltarea personalităţii copiilor noştri“. Totodată, a mai afirmat faptul că în cadrul familiei ne dezvoltăm personalitatea şi de cele mai multe ori părinţii sunt modelele pe care copiii aleg să le urmeze.
Cuvântarea a fost primită de fiecare dintre cei prezenţi şi ca o invitaţie sau o chemare la conştientizarea şi asumarea slujirii pe care fiecare dintre noi o avem în familie, dar şi în comunitate. (Pr. Marius Onofrei)