Întâlnirea a avut atât scopul de a marca finalul anului universitar, cât și acela de a oferi câteva răspunsuri la întrebările tinerilor. Părintele Mitropolit a vorbit voluntarilor despre misiunea lor, aceea de a fi mărturisitori prin propriul lor mod de viață, însoțit de o stare de seninătate și liniște interioară, pe care creștinii le dobândesc atunci când trăiesc în comuniune cu Hristos. De aceea, o atitudine cu adevărat mărturisitoare nu va fi nici ostentativă, și nici indiferentă față de cei din jur. Tinerii trebuie să se ferească de extreme, pentru că la fel cum bucuria fără margini nu este bună, nici tristețea care duce la deznădejde nu este bună.
Membrii ASCOR au fost îndemnați să le ia pe toate ca venind din mâna lui Dumnezeu: atât greutățile, cât și reușitele. „Toate sunt rânduite de Dumnezeu spre folosul omului, iar lumea nu începe cu tine și nu se termină tine”, a menționat IPS Teofan.
Generațiile de tineri au aceleași căutări
Părintele Mitropolit, ca îndrumător a mai multor generații de ascoreni, a afirmat că, deși timpul a trecut, tinerii de astăzi sunt la fel cu cei de acum 20 - 30 de ani. Aceeași sete de adânc și adevăr îi cheamă spre făptuire și este nevoie de găsirea unei comunități care să cultive valorile creștine, dar și să valorifice bucuriile și efervescența frumoasă a tinereții într-un mod cuminte. În ordinea priorităților, tinerii au pe primul plan facultatea, motivul pentru care studenții au venit în Iași, și mai apoi este implicarea în ASCOR.
În încheierea întâlnirii, IPS Teofan a subliniat cât de important este ca tinerii să dea dovadă de profesionalism în domeniul de studiu, iar experiența, înțelepciunea și starea de spirit pe care le dobândesc prin implicarea în viața Bisericii pot fi răspândite și celor din jur prin simpla lor prezență.
Tinerii din ASCOR Iași au mulțumit ierarhului pentru disponibilitate și sprijin, menționând că activitățile organizate în asociație rodesc în inimile tinerilor pentru că încep cu binecuvântare și rugăciune.
(Iustinian, membru ASCOR Iași)