Îndemnuri ale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan la începutul Postului Mare

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 26, 2017   Autor: Tudorel Rusu

Mănăstirea Golia din Iaşi a primit astăzi vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Acoperământul Maicii Domnului“, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte și părintele stareţ Serafim Nastasiu, precum și arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. Slujba a debutat cu citirea rugăciunii arhiereşti de dezlegare, răspunsurile la strană fiind date de un grup de teologi.

„Nu se cuvine să intrăm în post fără să ne iertăm unii pe alții”

La final, ierarhul a adresat câteva sfaturi credincioșilor referitoare la perioada Postului Mare: „Nu se cuvine să intrăm în post fără să ne iertăm unii pe alții. Neiertarea este un lanț încătușat în jurul sufletului nostru, care nu ne dă posibilitatea să fim oameni liberi, iar libertatea definește în esență viața creștinului adevărat. Încercați să iertați celor care poate v-au greșit, nădăjduind că în perioada ce urmează ne vom curăți prin hrană mai puțină și mai curată, prin citire duhovnicească mai multă, prin metaniile mari și mici, prin spovedanie cât mai deasă, prin împărtășanie cu Sfintele Taine având binecuvântarea preotului duhovnic. Prin toate acestea, vom constata și noi că toxinele păcatelor sunt îndepărtate puțin câte puțin – nu întru totul, că nu avem noi o asemenea stare lăuntrică. Dumnezeu, în milostivirea Sa, vede nu numai faptele noastre, ci vede și intenția noastră”.

La slujba de astăzi de la mănăstirea Golia au participat credincioşi din toate zonele municipiului Iaşi. Mulţi dintre cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În cadrul slujbei arhierești a fost rostită și o rugăciune pentru începutul Postului Mare.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri