A început a patra ediție a pelerinajului pedestru „Pe urmele Sfinţilor Nemţeni”

Arhiepiscopia Iașilor Iulie 31, 2018   Autor: Pr. Silviu Cluci

Ziua a început cu Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Catedrala Veche. La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, a ținut un scurt cuvânt de învăţătură.

După un mic-dejun servit în pridvorul deschis al Vechii Catedrale, tinerii însoții pe părinții Ioan Puiu și Teodor Astancăi au mers în Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv și ale Sfintei Cuvioase Parascheva, apoi au pornit la drum.

Pe parcursul celor 170 de km până pe Ceahlău, tinerii pelerini vor poposi în diverse parohii pe traseu, unde vor fi găzduiți, iar în fiecare dimineaţă vor participa la Sfânta Liturghie. Alte trei grupuri vor pleca în pelerinaj din Botoșani (31 iulie, de la Mănăstirea Bistrița (1 august) și de la Galu (2 august), urmând a se întâlni cu toții în ziua de 4 august la Sfânta Liturghie săvârșită în paraclisul de la cetatea Neamț.

Pelerinii vor poposi la Biserica Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ în seara zilei de 4 august, unde vor participa la Slujba de Priveghere pentru Sfântul Ioan Iacob. Frumoasa experiență se va încheia cu urcarea pe muntele Ceahlău în ziua de 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri