În data de 8 iunie 2008, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Ceremonia a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, după slujba Sfintei Liturghii, săvârşită în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Alături de oficialități, peste 5.000 de credincioşi şi pelerini din toate colţurile ţării au asistat atunci la slujba Sfintei Liturghii şi ceremonialul de întronizare a noului Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
La finalul ceremoniei de întronizare, IPS Teofan a rostit un mesaj de binecuvântare și mulțumire, în care a menționat că „racla cu moaştele Sfintei Parascheva constituie o încurajare, un sprijin, o gardă de suflet” în noua sa lucrare și misiune. (Vezi mesajul VIDEO integral, aici).
„Să ne dea Dumnezeu putere ca, împreună cu dumneavoastră, să mergem mai departe spre mântuirea sufletelor noastre şi spre slava lui Dumnezeu. Să Îl rugaţi pe Dumnezeu să-mi dea putere ca, împreună cu fraţii preoţi şi cu dumneavoastră, acest venerabil popor din Moldova şi Bucovina, să continuăm lucrarea predecesorilor în scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în mod special lucrarea celor 18 ani de jertfă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a mai spus IPS Teofan.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire rodnică și îndelungată în lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.
Întru mulţi ani cu sănătate şi pază de la Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră!
***
Vezi CV-ul complet al IPS Părinte Teofan pe site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, mmb.ro: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan - date biografice.