Înălțarea Domnului la Mănăstirea Neamț – IPS Teofan: „Taina Dumnezeieștii Liturghii este taina înălțării noastre la Cer”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 28, 2020   Autor: Flavius Popa

Cea mai veche așezare monahală din Moldova, „Ierusalimul Ortodoxiei Române” - așa cum mai este denumită Mănăstirea Neamț, a îmbrăcat în aceste zile veșminte de sărbătoare și s-a pregătit pentru cei care au luat parte la sfintele slujbe oficiate cu ocazia hramului istoric.

„Veniți să aduceți prinos de cinstire lui Dumnezeu”

Slujba Privegherii a fost săvârşită de un sobor restrâns de clerici pe podiumul special amenajat în curtea așezământului monahal. Nici frigul și nici ploaia nu i-au oprit pe cei câțiva pelerini să se roage, să păstreze distanța și să participe la slujba de seară. Cuvântul de învățătură de la finalul Utreniei a fost ținut de părintele arhim. Nichifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor: „Rămâneți, iubiți credincioși, fii ai binecuvântării și veniți în fiecare an și la fiecare praznic cu inima curajoasă, precum femeile mironosițe au venit la mormânt, că nici măcar apostolii nu îndrăzneau. Veniți să aduceți prinos de cinstire lui Dumnezeu și mai ales să vă umpleți inimile de bucuria și de puterea binecuvântării”.

Joia Înălțării Domnului a început cu slujba sfințirii apei și a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor redus de slujitori. Răspunsurile liturgice au fost oferite de părinții monahi ai Mănăstirii Sihăstria.

„Omul care îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele este ridicat la Cer”

După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit a arătat că omul poate să se înalțe la Dumnezeu încă din această viață: „Taina Dumnezeieștii Liturghii este taina înălțării noastre la Cer, taina pregustării încă din această lume a Împărăției Cerurilor. Gândul la moarte și gândul la judecata cea înfricoșătoare, de la sfârșitul vieții și de la sfârșitul lumii, este prilej ca omul să-și înalțe gândul la Dumnezeu. Omul smerit este deja omul înălțat la Cer. Omul care îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele este ridicat la Cer. Sufletul omului care îl ajută pe aproapele său se înalță la Cer”.

Totodată, IPS Teofan a explicat că fie prin mănăstire, fie prin viața de familie, creștinul dobândește Împărăția lui Dumnezeu: „Omul care citește din Scriptură și din Sfinții Părinți, încercând să înțeleagă cât poate pricepe mintea omenească - taina vieții pe pământ și taina viețuirii în veșnicie - acel om, deși este pe pământ, este înălțat la Cer. Dumnezeu a rânduit ca în două situații omul să aibă cugetul la Cer: cea de mănăstire, pe care o aleg puțini oameni, și cea de familie. Împlinirea vieții monahale și împlinirea tainei familiei, această dublă împlinire, îl așază pe om pe orbita care duce către Împărăția Cerurilor”.

La finalul slujbelor, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, a mulţumit tuturor preoților şi credincioşilor pentru prezența și rugăciunea lor. Spre finalul evenimentelor dedicate hramului istoric, s-a săvârșit slujba Parastasului pentru ctitorii așezământului monahal, pentru eroii neamului care și-au jertfit viața, eroi care de-a lungul anilor s-au sacrificat pentru apărarea țării și a neamului românesc.

Vă invităm să accesați și (Foto) Slujba Privegherii la hramul Mănăstirii Neamț - 2020.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri