A devenit o tradiţie ca, la început de iunie, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu să poposească în localitatea Ipatele, judeţul Iaşi. Acest pelerinaj a fost instituit pe 10 iunie 2015, când odorul de mare preţ din Dealul Mare a fost adus în procesiune la Ipatele, ca să se înalţe rugăciuni pentru ploaie.
În după-amiaza zilei de duminică, 12 iunie, în ziua serbării Pogorârii Sfântului Duh şi după Vecernia plecării genunchilor, în biserica-monument a aşezării monahale s-a oficiat rânduiala procesiunii icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Slujba a fost săvârşită de către arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.
În dangătul clopotelor, Sfânta Icoană a plecat spre Ipatele, delegaţia fiind urmată de către fiii duhovniceşti ai părintelui stareţ Nicodim. Icoana Maicii Domnului a fost întâmpinată în incinta Pavilionului administrativ de către soborul slujitorilor. Apoi a fost aşezată lângă troiţa pe care s-a pictat „Axioniţa” de la Mănăstirea Hadâmbu pe partea din faţă, şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, pe partea din spate.
Peste 500 de credincioşi, veniţi de aproape şi de departe, printre care s-au aflat autorităţi centrale, judeţene şi locale, au participat cu multă evlavie la slujba Acatistului, urmată de Aghiasma mică. Maica Domnului a răspuns rugăciunilor înălţate de către soborul slujitorilor şi de către poporul binecredincios, astfel că a trimis ploaie chiar la finalul slujbelor.
Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a remarcat că revarsarea ploii chiar la finalul slujbelor a arătat că Maica Domnului a ascultat rugăminţile celor adunaţi la Ipatele. Timp de mai bine de 15 minute, oamenii s-au adăpostit de ploaia torenţială. Elena Luminiţa-Lipşa, primarul comunei Ipatele, a remarcat că precipitaţiile au lipsit în ultima vreme în această parte a judeţului Iaşi, astfel că ploaia trimisă de Dumnezeu „a fost mană cerească”. Costică Postârnac, primar emerit, cel ce a avut iniţiativa organizării pelerinajului cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pe 10 iunie 2015, a mărturisit evlavia pe care o are către Fecioara Maria.
Oamenii s-au întors la casele lor încredinţaţi de puterea Maicii Domnului, care, prin puterea şi prin harul icoanei sale de la Mănăstirea Hadâmbu, a mijlocit la tronul Preasfintei Treimi să trimită ploaie pentru a uni astfel cerul cu pământul.