Hram la Stânca Roznovanu

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 4, 2018   Autor: Pr. Silviu Cluci

Sâmbătă, 2 iunie a.c., în biserica parohiei a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia, de către un sobor de preoţi în frunte cu părintele Andrei Patrolea de la parohia Sîngeri-Gropniţa.

La finalul slujbei, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Marcel Bobârcă de la parohia Sculeni. Părintele a evidenţiat lucrarea sfinţilor de mijlocire către Tronul Ceresc: „Această duminică a fost rânduită de către Biserică pentru prăznuirea tuturor sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi. Numărul lor este nespus de mare, dar pe cei mai mulţi dintre aceştia nu-i cunoaştem, după cum avem la Mănăstirea Neamţ moaştele Sfântului necunoscut. Sfinţii sunt casnicii și prietenii lui Dumnezeu. (…) Şi noi ne rugăm sfinţilor pentru că ei sunt cei care duc rugăciunile noastre înaintea tronului Preasfintei Treimi”.

Părintele paroh Adrian Vasile Miron a mulţumit preoţilor slujitori, cântăreților de la strană şi enoriaşilor care au împodobit slujba prin prezenţa lor.

Istoricul parohiei

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, Parohia Stânca a devenit de sine stătătoare în anul 2011, când părintele Adrian Vasile Miron a fost hirotonit preot pe seama acestei comunităţi, de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul.

Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din Stânca a fost ridicată între anii 2012-1017, prin multa implicare şi cheltuială a enoriaşilor care au donat şi au lucrat la construcţia bisericii și prin grija preotului paroh Adrian Vasile Miron şi a soţiei sale, care au supravegheat, au lucrat şi s-au implicat în mod activ împreună cu toată familia la zidirea acestui locaş de cult. Biserica a fost sfinţită în ziua de 29 iunie 2017 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri