Har sfințitor și putere din partea Sfintei Cuvioase Parascheva

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 11, 2021   Autor: Constantin Ciofu

Cu credinţă şi cu dorul pentru Sfânta Parascheva, mulţi oameni au parcurs sute de kilometri pentru a ajunge la Iaşi. Cuvioasa le-a primit lacrimile de bucurie şi le-a ascultat ca în fiecare an rugăciunile. Sub impunătoarea catedrală ieşeană, cunoscută sub numele „Maica bisericilor din Moldova”, racla Sfintei i-a aşteptat pe cei de aproape şi de departe pentru a revărsa harul sfinţitor.

Elena Meleş din Năvodari, judeţul Constanţa: „Am 34 de ani de când vin la Sfânta Parascheva. Anul trecut, am rămas acasă în preajma sărbătorii de pe 14 octombrie şi m-am rugat în genunchi. Am plâns pentru păcatele noastre. De fiecare dată când m-am întors acasă de la Sfânta, am simţit mai multă putere. În anul 1992, a trebuit să mă operez. Cuvioasa Parascheva mi-a apărut în vis şi mi-a spus că dacă mă voi ruga şi voi avea credinţă o să mă izbăvească de boală. Pe patul de spital, am făgăduit Cuvioasei că dacă voi scăpa cu viaţă voi veni în fiecare an la Iaşi pentru a-i cinsti sfintele moaşte şi pentru a-i mulţumi”.

Floare Pricoiu din Năvodari: „În anii din urmă, când sfintele moaşte nu erau acoperite, am avut bucuria să sărut fruntea şi mânuţele Sfintei Parascheva. Am simţit că Sfânta Parascheva este de mare ajutor. Noi avem în Năvodari o biserică închinată Sfintei Parascheva, a cărei construcţie a început în primăvara anului 1989. În acest sfânt locaş se află un veşmânt al Cuvioasei, care este purtat în procesiune în fiecare an în ajunul sărbătorii ocrotitoarei noastre. Mă bucur tare mult pentru că am reuşit să ajungem la moaştele Sfintei. Consider că aceasta este o mare minune întrucât au apărut şi informaţii legate de posibile restricţii cu privire la accesul pelerinilor”.

Marius din Bacău: „Am venit la Sfânta Parascheva în primul rând pentru a o cinsti şi pentru ne bucura sufleteşte. Pentru prima dată l-am adus şi pe fiul nostru Matei, care a împlinit un an, ca să atingă sfintele moaşte. Sfinţii sunt foarte importanţi pentru familia noastră, iar noi am venit cu credinţă la Cuvioasa. Am simţit un fior când am trecut prin dreptul raclei sfinte. Această emoţie mi-a dat o stare de bine în suflet. Harul pe care îl revasă Sfânta Parascheva se simte doar dacă te închini cu credinţă”.

Costică Lupuşoru din Iaşi: „Avem credinţă în Dumnezeu şi în mijlocirea Sfintei Parascheva că multe lucruri se vor îndrepta în ţara noastră. Noi avem nădejde în Sfânta că ne va ajuta şi ne va feri de greutăţi. La racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei mă închin de 54 de ani, încă de când eram elev la liceu. Înainte de 1989, erau zile când mă închinam pe ascuns la Sfânta”.

După ce primesc câte o iconiţă din partea voluntarilor, oamenii se îndepărtează încet de baldachinul împodobit cu flori. Unii se întorc să mai rostească o rugăciune, purtând în suflet bucuria reîntâlnirii cu Sfânta cea mult folositoare.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri