Activitatea a cuprins un moment solemn de depunere de coroană la statuia voievodului din fața Mănăstirii Bistrița, o slujbă de pomenire la mormântul său, dar și o întâlnire de suflet cu Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana.
Întrucât în ajunul Adormirii Maicii Domnului se obișnuiește în bisericile ortodoxe a se săvârși Slujba prohodului în cinstea Maicii Domnului, Grupul „Răzeșii” au găsit de cuviință să mai facă un popas duhovnicesc în „Poiana liniștii” la Schitul „Vovidenia” Neamț, pentru a participa, la ceas de seară, la această slujbă frumoasă și a cânta strofe din Prohodul Maicii Domnului.
Cine sunt „Răzeșii”?
Grupul „Răzeșii” a fost înființat în luna decembrie a anului
2021 din militari ai Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, Botoșani, la inițiativa preotului militar Teodor Cenușă care a strâns în jurul său oameni talentați, militari de vocație, cu profunde sentimente patriotice și religioase care cântă din adâncul sufletului iubirea față de neam și credința în Dumnezeu. Adunați în jurul colindelor și vestind nașterea Domnului, „Răzeșii” au vestit deopotrivă și începutul unei frumoase prietenii între membrii acestui grup uniți prin cântec și frumos.
După trecerea sărbătorilor de iarnă repetițiile au continuat, repertoriul grupului îmbogățindu-se cu cântece patriotice, populare și religioase. Un moment foarte emoționat a fost participarea la Slujba din Vinerea Mare, în cadrul căreia, militarii, au intonat în mod solemn în Biserica Militară din Botoșani, strofe din Prohodul Domnului. O altă bucurie a lor a fost interpretarea unor cântări patriotice în deschiderea concertului susținut la Botoșani în data de 17 mai 2022 de Corala „Armonia” din Constanța, acompaniată de orchestra folclorică „Muzica Divertis”.
Numele grupului nu a fost ales întâmplător, ci este în strânsă legătură cu cel mai mare roman al tuturor timpurilor, domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt, patronul și ocrotitorul Bisericii Militare din Botoșani. Ca un act de prețuire „Răzeșii” au lansat pe data de 2 iulie, când îl prăznuim pe marele domnitor, cântecul „Când a fost să moară Ștefan” într-o interpretare inedită alături de interpreta de muzică populară Iustina Irimia-Cenușă. Entuziasmul produs de acest proiect în rândul membrilor grupului dar și al ascultătorilor, s-a materializat în alte oportunități și experiențe frumoase precum invitația de a susține un moment artistic cu ocazia sfințirii monumentului eroilor din curtea Bisericii „Sf. Nicolae” din Tătăruși sau intonarea Imnului „Deșteaptă-te Române” cu ocazia manifestărilor legate de ziua Imnului Național al României.
„Răzeșii” nu au studii muzicale, dar își doresc să continue să cânte, muncind mult în cadrul repetiilor, deoarece își propun ca și prin cântare să ajungă la sufletul omului și să așeze acolo mici firmituri de patriotism, credință și bucurie hrană pentru sufletul românului de pretutindeni.