(Foto) Slujba de înmormântare a ieroschimonahului Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria

5 Septembrie 2023
Arhiepiscopia Iașilor
Foto: Oana Nechifor

Ieroschimonahul Simeon Zaharia de la Mănăstirea Sihăstria a fost înmormântat astăzi, 5 septembrie, la cimitirul obștesc monahal aflat în incinta mănăstirii nemțene. Slujba înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dimpreună cu slujitorii obştei monahale, stareţii mănăstirilor din împrejurimi, dar şi ucenici ai părintelui.