Moaștele Sfântului Ierarh Andrei Criteanul au sosit miercuri seara la Iași, însoțite de o delegație condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos, ce aparține de Patriarhia Ecumenică.
Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscopul Iașilor, împreună cu Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, dar și de numeroși credincioși, au întâmpinat racla cu cinstitele moaște în curtea Catedralei Mitropolitane, participând mai apoi la un scurt moment de rugăciune în Catedrala Mitropolitană.
Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Andrei Criteanul a fost așezată apoi în baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.