Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 28 mai - 3 iunie 2023

Arhiepiscopia Iașilor Mai 27, 2023

Duminică, 28 mai

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie și va sfinți așezământul social din parohia Ghigoiești, comuna Ștefan cel Mare, Protopopiatul Piatra Neamț.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie și va va face resfințirea Bisericii din Parohia Tibana, Protopopiatul Iași 3.

Preoții Protopopiatelor Piatra Neamț (din cercurile pastorale 11-15) și Roznov se vor întâlni în Conferința preoțească de primăvară la Centrul Cultural-Pastoral Sfântul Daniil Sihastrul de la Durău, în perioada 28-30 mai.

Biserica Parohiei Nașterea Maicii Domnului Petrești, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 Sfântul Nectarie, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețe, înțelepciune, moarte, de către Pr. Octavian-Silviu Tătulea.

Biserica Parohiei Sfântul Nicolae Rădăuți Prut, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Taina spovedaniei-pocainta, marturisire și iertarea pacatelor, de către Pr. Marius Condurache.

Biserica Parohiei Ghilănești, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfântul Ioan Icob Hozevitul Cristești, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Principii și metode privind pastorația persoanelor vârstnice în viața Bisericii, de către Pr. Marcel Asmrandei.

Biserica Parohiei Sfântul Spiridon Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfinții Împărați Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Vârsta a treia – o perioadă amenințată de singurătate. Marginalizarea persoanelor vârstnice ți excluziunea socială a acestora, de către Pr. Marius Babiuc.

În cadrul Festivalului de muzică orientală Dimitrie Cantemir va concerta Ansamblul Neoclassical la Sala Iustin Moisescu din cadrul Ansamblului Mitropolitan începând cu ora 19.00. Veți putea asculta muzica lui Dimitrie Cantemir în interpretarea unor profesioniști care utilizează instrumente muzicale vechi din secolele XVII-XVIII.

Luni, 29 mai

Biserica Parohiei Sfânta Vineri Pașcani, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiat Acatistul Acoperământului Maicii Domnului și va fi susținută o conferință cu tema Educația și formarea tinerilor în vederea responsabilizării cinstirii și respectării persoanelor în vârstă, de către Pr. Dumitru Rusu.

Biserica Parohiei Ghelăiești, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Spovedania și împărtășirea vârstincilor - rutină sau creștere duhovnicească?, de către Pr. Vasile Savin.

Protopopiatul Iași 3 organizează consfătuirea lunară cu preoții la Centrul de Conferințe Agora.

Corala bărbătească Armonia și Taraful Muzica Divertis vor susține un Concert Folcloric, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultura a Studenților din Iași. Evenimentul este organizat de Asociația Iubire și Încredere din Iași.

Marți, 30 iunie

Biserica Parohiei Neagra, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Porunca a cincea – grija față de părinți, de către Pr. Valentin Ghiurcă.

Miercuri, 31 mai

Biserica Parohiei Buna Vestire Osoi, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 Sfânta Treime, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Conștiință bisericească și libertate în vremurile actuale, de către Pr. Iulian Tăbăranu.

Joi, 1 iunie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi.

Biserica Parohiei Verșeni, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunile pentru sănătatea persoanelor în vârstă, de către Pr. Vasile Ghindăoanu.

Biserica Parohiei Cretieni, Filia Bârgăuani, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie, de către Pr. Gianni Ipate.

Vineri, 2 iunie

Biserica Parohiei Șcheia, Protopopiatul Iași 3, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 Sfântul Apostol Filip, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Chipuri de persoane în vârstă care s-au remarcat în Sfânta Scriptură ca exemple de viețuire creștină.

Biserica Parohiei Dăneşti, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 11 Sfânta Mare Mucenică Ecaterina, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Cultul eroilor credinței în Biserica Ortodoxă, de către Pr. Grigore-Paul Sava.

Biserica Parohiei Tarcău, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 Sfinții Simeon și Amfilohie de la Pîngărați, începând cu ora 8.30. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Mari imnografi ai Bisericii: Ioan Damaschin,Cozma Melodul, Teofan Graptos, Iosif Imnograful și Ioan Mavropous, de către Pr. Ionuț Butescu.

Biserica Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci Telec, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 Sfântul Ioan Gură de Aur, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânii, în calitate de sfătuitori ai comunității, vârstă a înțelepciunii, de către Pr. Gheorghe Apopei.

Biserica Parohiei Fărcașa, Protopopiatul Ceahlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 Sfântul Grigorie Teologul, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Rolul mirenilor in viata parohiei, vârstă a înțelepciunii, de către Pr. Constantin Apopei.

Biserica Parohiei Sabasa, Protopopiatul Ceahlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 Sfântul Mina, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Pastorația persoanelor vârstinice în comunitățile de rromi, de către Pr. Gheorghe Nicorescu.

Biserica Parohiei Țărinca, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețea - inutilitate, sărăcie, singurătate - și vindecarea lor în Biserică, de către Pr. Ioan Purcel.

Biserica Parohiei Șipote, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Dimensiunea vocațională a cântărețului bisericesc, de către Pr. Silviu Manta.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastas la Biserica Talpalari din Iași, la împlinirea a doi ani de la trecerea la Domnul a Maicii Siluana, începând cu ora 22.45.

Sâmbătă, 3 iunie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Slujba Parastasului la mormântul Maicii Siluana de la Mănăstirea Frumoasa din Iași, începând cu ora 11.00.

La Castelul Sturdza Miclăușeni va avea loc în perioada 3-4 iunie Festivalul copiilor. Cu ajutorul animatorilor, copii prezenți vor intra în lumea poveștilor prin atelierele și activitățile desfășurate.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Slujba Vecerniei cu Litia la Parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Bucium, mun. Iași (mai sus de Plopii fără soț), începând cu ora 18.00.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri