Duminică, 27 noiembrie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea paraclisului și locului de biserică în Parohia Sfântul Arhidiacon Ștefan Tomești V, Protopopiatul Iași 1.
În după-amiaza zilei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Hadâmbu.
Parohia Vovidenia Botoșani organizează Conferința Părinți și adolescenți: război și pace. Particularități neuropsihologice recent descoperite privind adolescența și relevanța lor pentru o viață mai bună, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian-Sorin Mihalache, începând cu ora 17.00.
Luni, 28 noiembrie
Protopopiatul Iași 2 organizează consfătuirea lunară cu preoții din protopopiat la sediul Protopopiatului.
Marți, 29 noiemnrie
Protopopiatul Roznov organizează în cadrul Parohiei Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul Costișa 2 conferința preoțească de toamnă cu tema Isihasm și modernitate. Mai are loc isihasmul în modernitate? cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Miercuri, 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bucium din Iași.
Biserica Parohiei Coasta Măgurii, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 4 Sfântul Nicolae, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii vor fi oficiate Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Rolul și locul rugăciunii către sfinți în viața creștinului ortodox de Pr. Cristi Ioan.
Biserica Parohiei Cătămărăști Deal, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Ilie Ipotești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Frumusețea rugăciunii.
Joi, 1 decembrie – Ziua Națională a României
În Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan, începând cu ora 8.30, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului The Pillars of Orthodox Spirituality (Stâlpii spiritualității ortodoxe) – Ediția a V-a a Conferinței Internaționale a Asociației de Cercetare Ortodoxă Sfântul Ioan Hrisostom. Sesiunile de comunicări vor avea loc în perioada 1-4 decembrie la Muzeul Mitropolitan și online, iar prezentările și dezbaterile vor fi în limba engleză.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va participa la manifestările dedicate Zilei Naționale a României la Iași, începând cu ora 11.00, și va oficia Slujba de Te Deum în Piața Palatului Culturii.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va participa la manifestările dedicate Zilei Naționale a României la Piatra Neamț și va oficia Slujba de Te Deum.
Vineri, 2 decembrie
Colegiul Sfântul Nicolae din Iași organizează un Atelier pe tema cărții McDonaldization of the Church, de George Ritzer, începând cu ora 18.00 în Sala Coordonatorilor a Colegiului Sfântul Nicolae.
Sâmbătă, 3 decembrie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va face pomenirea Părinților Cleopa și Paisie la Mănăstirea Sihăstria.
La Capela Centrului Militar Botoșani, voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae din Iași vor organiza evenimentul Sfântul Nicolae, îndrumătorul copiilor. La Sfânta Liturghie vor lua parte 30 de copii, iar după săvârșirea acesteia vor urma o serie de activități educative organizate de către voluntarii prezenți la eveniment.
Voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae din Iași vor îndeplini dorințele a 30 de copii din medii defavorizate ce i-au trimis Sfântului Ierarh Nicolae câte o scrisoare cu ocazia prăznuirii lui în ziua de 6 Decembrie. Pe lângă cadourile primite copiii se vor bucura de jocuri educative, de o gustare și de interacțiunea cu voluntarii Colegiului.