Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 26 februarie - 4 martie 2023

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 25, 2023

Duminică, 26 februarie

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie și va sfinți catapeteasma bisericii Parohiei Pietriș, comuna Dolhești, județul Iași.

Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana Mărăței III din Piatra Neamț organizează, începând cu ora 17.00, evenimentul Fapta bună în condeiul marelui povestitor Ion Creangă. În cadrul activității cultural-educaționale organizată cu ocazia împlinirii a 186 de ani de la nașterea lui Ion Creangă, invitații vor susține prelegeri despre viața, activitatea și opera literară pe care marele povestitor a lăsat-o, apoi va fi prezentat un film documentar intitulat Pe urmele marelui povestitor. De asemenea, va fi prezentată publicului o piesă de teatru după opera lui Ion Creangă, iar corul prezent va interpreta pricesne. La final se va săvârși o rugăciune de pomenire pentru sufletul povestitorului.

În cadrul serilor catehetice Gânduri de seară la Mănăstirea Bucium va avea loc duminică, începând cu ora 17.00, întâlnirea intitulată Romii – fii duhovnicești ai Bisericii, invitați fiind Pr. Alexandru Baciu, coordonator al Departamentului Minorități din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, în dialog cu lector dr. Bogdan Constantin Neculau.

ASCOR Iași organizează Seara de rugăciune care va avea loc, de la ora 19:00, la Capela Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași.

Luni, 27 februarie

Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfântul Ioan Iacob Dorohoi organizează Simpozionul-Concurs Județean Țara de Sus – vatră de spiritualitate și cultură românească. Scopul acestui eveniment este de cunoaștere a valorii personalităților marcante ale spiritualității și culturii din Țara de sus, recum Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga ș.a., care pot deveni inspirație pentru tineri.

Protopopiatul Iași 3 organizează consfătuirea lunară cu preoții la Centrul de conferințe Agora.

Biserica Parohiei Cîrjoaia, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 4 Sfântul Ierarh Nicolae, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Postul și rugăciunea, de către Pr. Aanei Vasile.

Miercuri, 1 martie

Campania Luna pentru viaţă, organizată de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, începe cu săvârşirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite la Parohia Sfântul Haralambie din Iași, de la ora 8.00. Anul acesta, Luna pentru viaţă se va desfăşura sub genericul Viitorul este pro-viaţă.

În perioada 1-8 martie, Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor desfăşoară campania Cu primăvara în suflet, prin care le sunt oferite daruri cadrelor medicale și mamelor din Maternitatea Elena Doamna din Iași. Campania face parte din programul Luna pentru viaţă.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia, începând cu ora 16.00, Slujba Canonului Mare și a Pavecerniței Mari la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Joi, 2 martie

Biserica Parohiei Lupăria, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 12 Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Dimensiunea vocațională a cântărețului bisericesc, de către Pr. Brumar Constantin.

Vineri, 3 martie

Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor organizează, în perioada 3-5 martie, la Centrul Social Cultural Sfântul Ilie de la Miclăușeni, un atelier de formare pentru profesorii de religie.

În cadrul campaniei Luna pentru viaţă, organizată de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Monologul unui tată, o serie de interviuri video despre frumusețea darului vieții.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia, începând cu ora 16.00, Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Sâmbătă, 4 martie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie la Parohia Bistra, Sat Telec, Com. Bicazu Ardelean, jud. Neamț.

Asociaţia R.O.R. organizează cea de-a V-a ediţie a evenimentului Despre iubire în Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iaşi, începând cu ora 13.00. Invitaţii acestui eveniment sunt pr. Constantin Sturzu, consilier în cadrul Sectorului Comunicare şi Relaţii publice al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi Roxana Necula, preşedinte Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) – Filiala Iaşi.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri