Duminică, 15 mai
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de arhierei, va oficia sfințirea exterioară a bisericii mari a Mănăstirii Frumoasa și a altarului paraclisului Mănăstirii. În sobor vor mai sluji PS Nicolae de Amathounda și vicar al Mitropoliei de Limassol, PS Epifanie, Episcop de Lidra, PS Macarie, Episcop al Europei de Nord, PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și PS Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
La Biserica „Sf. Gheorghe” Vânători, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, urmată de întâlnirea cercului pastoral „Sf. Cuv. Teodora de la Sihla”. Pr. Azamfirei Bogdan Ionuț de la Parohia Socrujeni va susține lucrarea cu tema Puterea vindecătoare a rugăciunii.
La Biserica „Sfinții Voievozi” Blândești, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, urmată de întâlnirea cercului pastoral „Adormirea Maicii Domnului” Sulița. Pr. Ștefan Florin de la Parohia Sulița I va susține lucrarea cu tema Rugăciunea inimii, permanenta trezvie și tainica lucrare a lui Dumnezeu în viața omului.
La Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” Dacia, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 16.00, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, urmată de întâlnirea cercului pastoral „Sf. Apostol Toma” Nicșeni. Pr. Cașcaval Ioan de la Parohia Costești va susține lucrarea cu tema Mântuitorul Iisus Hristos, model desăvârșit de Om și rugător.
Luni, 16 mai
Protopopiatul Hârlău organizează Conferința preoțească de primăvară cu participarea Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Tema conferinței va fi Rugăciunea în viața preotului.
La sala Iustin Moisescu din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, începând cu ora 14.00, va avea loc o întâlnire inițială de lucru pentru proiecte de traduceri patristice cu studenții bursieri ai Arhiepiscopiei Iașilor la Facultatea de Limbi Clasice, coordonatori fiind Pr. Dragos Bahrim și Pr. Roger Coresciuc.
Marți, 17 mai
Protopopiatul Piatra-Neamț organizează Conferința preoțească de primăvară cu participarea Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Tema conferinței va fi Rugăciunea în viața preotului.
Începând cu ora 18.00, la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Cuvioasă Parascheva” - Metocul Maicilor din Iași (subunitate a Arhiepsicopiei Iașilor), va avea loc evenimentul Dialoguri studențești, în cadrul căruia d-l Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor va susține prelegerea „Ce consum online? Avantaje, dezavantaje, provocări și perspectiva duhovnicească”.
La Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” Botoșani, Protopopiatul Botoșani, începând cu ora 18.00, va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, urmată de întâlnirea cercului pastoral „Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani. Pr. Chirvase Petru de la Parohia „Sf. Vasile cel Mare” Botoșani va susține lucrarea cu tema Rugăciunea în familie – importanța rugăciunii comune pentru pacea și unitatea familiei.
La Casa Tineretului Botoșani, începând cu ora 18.30, Capela Militară Botoșani, în colaborare cu Protopopiatul Botoșani organizează Concertul extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală, susținut de Corala bărbătească Armonia, acompaniați de Orchestra folclorică Muzica Divertis, dirijor Arhid. Lect. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru, conducător artistic Anton Slavici.
Miercuri, 18 mai
În cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași se va desfășura Ședința săptămânală a Permanenței Consiliului Eparhial Iași.
De miercuri, 18 mai, până duminică, 22 mai, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” Durău organizează, începând cu ora 9.00, un training de formare pentru instructorii care vor activa în parcul de escaladă de la Durău.
Vineri, 20 mai
Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra Neamț, organizează, începând cu ora 9.00, Simpozionul pentru elevi – Făclii ortodoxe în Petrodava, ediția a IV-a.
La Muzeul Mitropolitan Iași, în sala Baptisteriu, începând cu ora 10.00, Seminarul Teologic Iași organizează Cercul metodoc al profesorilor de educație muzicală din Iași.
Începând cu data de 20 mai, Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastrul” Durău organizează Tabere de educație prin aventură cu specific duhovnicesc pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani.
Începând cu ora 17.00, Dragos Mîrșanu și invitatii sai, membri ai colectivului știintific, vor prezenta într-un eveniment on-line colecția editorială Historia Christiana.
Începând cu ora 20.00 va avea loc o întâlnire în cadrul Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină, moderată de diac. Adrian Sorin Mihalache.
Sâmbătă, 21 mai
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie în parohia ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Secărești, com. Cucuteni, jud. Iași, Protopopiatul Pașcani. Cu această ocazie va sfinți și casa socială din cadrul ansamblului parohial.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia, începând cu ora 15.00, slujba de sfințire a locului pentru biserică a lucrărilor săvârșite la paraclisul Parohiei „Nașterea Domnului” și „Sf. M. Mc. Gheorghe” din loc. Voinești, com. Voinești, jud. Iași, Protopopiatul Iași 3.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia, începând cu ora 17.00, slujba de sfințire a noului sediu al Policlinicii Providența.
Începând cu ora 20.00 va avea loc o nouă întâlnire în cadrul Conferinței Europene de Medicină și Spiritualitate Creștină, moderată de Pr. dr. Radu Sever Ungureanu. Prof. dr. George Cristian Curcă va susține o conferință pe tema Aspecte bioetice ale relației medic-pacient în pandemie.