Două persoane abandonate după deces, înmormântate creştineşte la Iacobeni

Arhiepiscopia Iașilor Mai 15, 2023   Autor: Lucian Apopei

Aceştia au beneficiat de toată rânduiala creştinească de înmormântare la iniţiativa preotului paroh Mihai Ovidiu Mancaș din Iacobeni, sprijinit de părintele Ioan Amarandei, paroh în satul Alexandru cel Bun, şi de enoriaşii acestora. După săvârşirea rânduielii liturgice, a fost organizat un praznic pentru pomenirea celor două persoane, fiind apoi oferite şi pachete cu alimente spre pomenirea celor două persoane. Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea slujbei de înmormântare, celor două firme cu ajutorul cărora s-au putut transporta persoanele decedate, credincioşilor care ne-au fost alături. Am demarat această activitate cu gândul la învățătură ortodoxă, că în fiecare trup omenesc se află chipul lui Dumnezeu. Indiferent de statutul social al fiecăruia, toți merităm un sfârșit creștinesc urmat de toate bunele tradiții pentru cei plecați la viața cea veșnică”, a spus preotul Mihai Ovidiu Mancaș. (L.A.)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri