Dialoguri studenţeşti - „Ştiu ce daruri am?“

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 8, 2017

Săptămâna aceasta, în data de 6 iunie 2017, studenţii s-au întâlnit din nou, pentru a răspunde unei întrebări frecvente: „Ştiu ce daruri am?“. Prin labirintul cunoaşterii de sine i-a ghidat de data aceasta doamna Nicoleta Armanu, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, cu pregătire în domeniul psihologiei.

Pentru început, cu toţii am făcut apel la o istorisire pe care sau, cel puţin, despre care am mai auzit: pilda înmulţirii talanţilor. Nu cu mult timp în urmă, aflasem că aceste daruri pe care le primim şi pe care le regăsim în această pildă cu numele de talanţi, psihologia cognitivă le identifică cu inteligenţa.

De ce sunt diferite aceste daruri? Pentru că şi inteligenţa se identifică la rândul ei cu un sistem de inteligenţe pe care le numim inteligenţe multiple. Acestea sunt: naturală (cunoaşte legile biologiei şi chimiei), kinestezică, logico-matematică, lingvistică, muzicală, interpersonală, intrapersonală şi spirituală.

Fiecare dintre noi am primit în dar una dintre aceste inteligenţe pe care o putem descoperi şi antrena pentru a obţine roade. Putem aşadar să ne înmulţim darurile, sporindu-le alături de ceilalţi.

Cu ajutorul unei tehnici de lucru în echipă am descoperit împreună că doar unindu-ne inteligenţele, talentele, darurile putem realiza proiecte frumoase. Ce ştim noi le putem arăta şi celorlalţi ajutându-i să îşi dezvolte talente conexe, întrucât fiecare dintre aceste inteligenţe amintite mai sus poate fi antrenată, dezvoltată.

„A fost o experienţă frumoasă unde am învăţat foarte multe lucruri despre Teoria Inteligenţelor Multiple, despre faptul că ceea ce descoperă Ştiinţa Psihologiei în zilele noastre, Biserica învaţă de două milenii. Am văzut că fiecare dintre noi are un dar, că Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi ceva bun şi că faţă de darul lui Dumnezeu din noi avem datoria de a ne raporta la el cu responsabilitate“, a spus Răzvan Teletin, coordonator al proiectului „Dialoguri studenţeşti“.

Cu gândul că fiecare dintre noi avem cel puţin un dar pe care este bine să îl înmulţim pentru a ne bucura de el, aşteptăm cu nerăbdare următoarea întalnire la „Dialoguri studenţeşti“. (Andreea Gabor - coordonator, subdepartamentul Media, ASCOR Iaşi)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri