Evenimentul a adunat în jurul Părintelui Constantin Necula 44 de persoane private de libertate, precum și cadre ale penitenciarului, care au ascultat cu emoție conferința părintelui. În atmosfera de liniște și reflecție, mesajul acestuia a devenit pentru mulți dintre participanți o fereastră deschisă spre lumină, iertare și speranță.
Potrivit justificării incluse în proiectul aprobat de conducerea Penitenciarului Iași, inițiativa acestei întâlniri este strâns legată de contextul spiritual al perioadei premergătoare Crăciunului, precum și de nevoile reale ale mediului carceral. Proximitatea sărbătorii Nașterii Domnului amplifică în rândul deținuților trăiri de izolare, regret și dor, dar și dorința unei reîmprospătări sufletești.
În acest cadru, mesajul transmis de Părintele Constantin Necula a venit ca un răspuns firesc și binefăcător: o chemare la introspecție, la curajul de a continua drumul și la înțelegerea faptului că omul nu este definit exclusiv de trecutul său.
Părintele Necula a mărturisit la final:
Ne-a îngăduit Dumnezeu astăzi să fim alături de cei unde ne-a trimis Hristos, în temniță, unde a fost și unde șade împreună cu ei. O bucurie mare să îl cunosc pe directorul Penitenciarului din Iași și tot colectivul de pe partea educațională și nu numai. Sper din toată inima ca prezența noastră acolo să îi fi bucurat și să fie, dacă este posibil, darul nostru un bocăncel de Sfântul Nicolae.
Participanții au primit întâlnirea ca pe un prilej rar de dialog autentic și de regăsire de sine.
Evenimentul a fost posibil prin implicarea Centrului Cultural Misionar Doxologia al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de personalul de reintegrare socială al Penitenciarului Iași.



