Denia Prohodului Domnului la Catedrala mitropolitană din Iași: „Pentru viața prietenilor Săi, Hristos Domnul a ales calea răstignirii”

Arhiepiscopia Iașilor Mai 1, 2021   Autor: Tudorel Rusu

După ce s-au închinat la Sfântul Epitaf, scos de dimineață în cadrul Vecerniei Sâmbetei celei Mari, credincioșii prezenți ieri după-amiază la Catedrala mitropolitană din Iași, cu flori și lumânări în mână, au cântat alături de Părintele Mitropolit și de ceilalți clerici Prohodul Domnului, împărțit în trei stări.

În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a răspuns la întrebarea „Cum Dumnezeul cel adevărat și Omul cel adevărat a fost răstignit pe Cruce și așezat în mormânt?”: „Răspunsul pe care Biserica dintotdeauna l-a oferit oamenilor la această întrebare a fost și rămâne adevărul că Hristos Domnul S-a lăsat răstignit pe Cruce pentru păcatele noastre. Păcatul cel mai mare este neiubirea, incapacitatea de a iubi. Din iubire față de oameni, Dumnezeu a coborât pe pământ și nu există o iubire mai mare, după cum a spus Domnul, decât ca cineva să-și dea viața pentru prietenul său. Noi, oamenii, suntem prietenii lui Hristos. Chiar dacă suntem păcătoși, rămânem prietenii lui Dumnezeu, iar pentru viața prietenilor Săi, Hristos Domnul a ales calea răstignirii”.

Potrivit rânduielii liturgice, la finalul Doxologiei Mari, IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu soborul slujitorilor și credincioșii prezenți, au pornit în procesiune în jurul catedralei cu Sfântul Epitaf, simbolizând ducerea către mormânt a Mântuitorului Hristos. În cadrul procesiunii s‑au făcut patru opriri, în timpul cărora au fost rostite ectenii pentru ocrotirea poporului binecredincios.

 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri