Slujba de pomenire a celor care au luptat pentru libertate a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. După săvârșirea Parastasului, Părintele Mitropolit a rostit o alocuțiune:
Au trecut peste trei decenii, cu foarte multe visuri împlinite, precum și cu visuri deșarte. Cu foarte multe speranțe în inimi, speranțe împlinite, dar unele din ele însă neîmplinite. O perioadă de paradoxuri, de contradicții, de lumini aprinse și stinse. Ne așezăm astăzi o clipă în mintea celor care ne veghează din Ceruri și încercăm să înțelegem care au fost dorurile lor, ce s-a împlinit din aceste doruri, ce a fost dezamagire în această perioadă și câte lumini mai sunt de aprins în inima neamului nostru. Dumnezeu să-i odihnească în pace, Același Mare și Atotputernic Dumnezeu să ne dăruiască să înțelegem care a fost gândul lor și fiecare la locul său să încerce să-l împlinească.
În continuare, s-au aprins candele și au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor din partea reprezentanților asociațiilor de revoluționari și din partea administrațiilor publice locale și județene. Potrivit comunicatului transmis de Patriarhia Română, cu prilejul comemorării a 33 de ani de la Revoluția Română, în această perioadă au fost oficiate mai multe slujbe de pomenire pentru eroii care s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român.
Datele oficiale arată că la evenimentele din Decembrie 1989 şi-au pierdut viaţa 1.142 de persoane, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi. Deși se consideră că startul Revoluției s-a dat pe 16 decembrie la Timișoara, unii istorici susțin că protestul anticomunist înăbușit pe 14 decembrie la Iași reprezintă începutul sfârșitului dictaturii.
Vă invităm să accesați și: (Video) Eroii Revoluției din 1989 au fost pomeniți la Iași