Cei doi ierarhi s-au rugat pentru sufletul patriarhului săvârșind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în casa memorială de la Tocileni. La final, clericii au înălțat câteva rugăciuni pentru sufletul Patriarhului Teoctist, iar apoi s-au îndreptat spre cimitirul din localitatea Victoria, pentru a săvârși Slujba Parastasului la mormântul părinților Dumitru și Marghioala.
În cadrul evenimentului dedicat comemorării vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist, Părintele Mitropolit Teofan a dat citire mesajului transmis de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel:
În toată viaţa sa, Părintele Patriarh Teoctist a răspândit în jurul său lumină din lumina lui Hristos, pentru că a fost un ierarh evlavios şi harnic. A păstorit în vreme de opreliști comuniste, dar şi de libertate agitată, totdeauna într-un context misionar care a cerut multă veghe şi jertfelnicie, multă înţelepciune şi luptă duhovnicească.
De aceea, experienţa rugăciunii i-a fost izvor de putere spirituală, de curaj şi înţelepciune, de bunătate şi iertare, de dialog şi cooperare atât în vreme de necaz şi suferinţă, cât şi în timp de noi speranțe și multiple împliniri.
Rugăciunea şi statornicia în credință ca tărie sufletească l-a ajutat să slujească Biserica în vremuri grele, urmând pilda Sfântului Apostol Pavel: „în multă răbdare, în necazuri, în nevoie, în strâmtorări, (…) în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăție, în cunoștință, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt,în dragoste” (cf. 2Corinteni 6, 4 – 6).
În contextul ostil din vremea regimului comunist, Patriarhul Teoctist a fost pentru Biserica Ortodoxă Română un păstor harnic şi înţelept, care a lucrat pentru păstrarea credinței și a valorilor culturale românești inspirate de ea. (Fragment din mesajul Patriarhul Teoctist, o lumină în timpul vieţii şi peste timp)
Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a arătat în cuvântul său că patriarhul botoșănean a fost un om cu o personalitate unică: „Este adevărat că Patriarhul Teoctist a fost o personalitate inconfundabilă. Fiecare om are personalitatea sa, dar s-a distins într-un mod cu totul excepțional. […] Îl simt în fiecare zi că trăiește în sufletul meu, și oricine l-a cunoscut și a văzut blândețea, înțelepciunea, dragostea și chiar sfințenia sa, nu se poate despărți. Îl am în același plan cu părinții care m-au născut, sau poate chiar deasupra lor, că mi-a fost părinte spiritual. Această zi, pentru mine, este cea mai emoționantă”.
De asemenea, părintele prof. Ioan Sauca a elogiat personalitatea Preafericirii Sale, afirmând că a fost plăcut surprins de blândețea sa deosebită și de atașamentul față de valorile neamului: În camera patriarhului erau două icoane. Era icoana Născătoarei de Dumnezeu, cu Hristos în brațe, și lângă ea era o fotografie mare, având dimensiunea icoanei, cu o femeie care spunea că se cheamă Marghioala și cu un mic copil lângă ea, care spunea el că era «Toderiță al mamei». Toată viața lui, Patriarhul Teoctist s-a comportat ca «Toderița mamei». Era un om educat, școlit, fost rector de universitate la București, cu Doctor Honoris Causa al mai multor universități, însă el încă a păstrat vorba «Toderiță al mamei». Acel limbaj dulce, moldovenesc, îl însoțea peste tot: când ținea un discurs oficial, când slujea la Sfântul Altar sau când vorbea cu noi. Ce m-a marcat a fost blândețea lui deosebită, atașamentul față de valorile tradiționale ale neamului românesc și respectul pentru familie și pentru copii.
„Să îi mulțumim lui Dumnezeu că din pământul dumneavoastră a răsărit o floare atât de binecuvântată”
În încheiere, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a menționat că vrednicul de pomenire patriarh avea întotdeauna în inima sa un loc deosebit pentru Tocileni și pentru locuitorii acestui sat binecuvântat:
Părintele Patriarh a călătorit prin multe locuri, a cunoscut oameni mulți și mari de-a lungul vieții sale bogate. Inima sa, însă, avea un loc special pentru acest sat, pentru Biserica din Victoria, pentru Mănăstirea Sihăstria Voronei, pentru Mănăstirea Vorona, pentru părinții săi Dumitru și Marghioala, pentru frații și surorile sale, pentru toți cei care l-au iubit. Dumnezeu să vă răsplătească dumneavoastră, locuitorii acestui sat, cu bunătatea Cerului, aducând cu toții mulțumire lui Dumnezeu că de aici, din pământul dumneavoastră, a răsărit o floare atât de binecuvântată. Spre acești oameni și spre această zonă, Părintele Patriarh Teoctist se îndrepta adesea. De aici lua inspirație, putere și curaj în încercări, aducându-și aminte de momentele frumoase, adânci și înălțătoare pe care le-a trăit aici.
A păstorit Biserica noastră în vremuri dificile
Patriarhul Teoctist, pe numele de mirean Teodor Arăpașu, s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru și Marghioala Arăpașu. A intrat în mănăstire, fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, apoi la Mănăstirea Neamț în anul 1931. A absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în anul 1940. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist în data de 6 august 1935 și hirotonit ierodiacon în data de 4 ianuarie 1937. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, absolvind studiile de licență în 1945. În paralel, a îndeplinit diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași, fiind hirotonit ieromonah în data de 25 martie 1945 și arhimandrit, în 1946. Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, apoi mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași. În data de 28 februarie 1950, a fost ales în funcția de Episcop-vicar patriarhal cu titlul Botoșăneanul, iar la data de 5 martie 1950 a fost instalat în această demnitate. În timpul cât a fost Episcop-vicar patriarhal, părintele Teoctist a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.
În data de 16 septembrie 1962 a fost instalat ca Episcop la Arad (ales la data de 28 iulie), unde a păstorit 10 ani (între decembrie 1969 – decembrie 1970 a fost locțiitor de Episcop la Oradea). La 25 februarie 1973 a fost înscăunat în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. Este întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei pe 9 octombrie 1977 (ales de Sfântul Sinod la 25 septembrie). Începând cu luna iulie a anului 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului. După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh, iar în data de 9 noiembrie 1986 a fost ales, apoi întronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În perioada 7-9 mai 1999, Patriarhul Teoctist a primit la București vizita Sanctității Sale Papa Ioan Paul al II-lea.
Ca patriarh, ierarhul a obţinut importante recunoaşteri din partea majorităţii Bisericilor ortodoxe locale, a promovat învăţământul religios după 1989, înfiinţând noi seminarii teologice, școli de pregătire a asistenţilor sociali, de restauratori de monumente istorice şi a organizat obţinerea de burse în străinătate. Totodată, a întreprins demersurile pentru canonizarea unor sfinţi români, a reformat şi a promovat activitatea editorială bisericească și a reorganizat Biserica Ortodoxă Română de peste hotare.
Patriarhul Teoctist Arăpașu a trecut la cele veșnice luni, 30 iulie 2007, în jurul orei 17.00, în urma unor complicații apărute din cauza unei intervenții medicale.
Vă mai recomandăm și: