„Creștinul în cetate” - a fost lansat manualul de supraviețuire semnat de Adrian Papahagi

Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a lansat la Iași astăzi, 3 mai, volumul „Creștinul în cetate - manual de supraviețuire”, semnat de Adrian Papahagi. Evenimentul a avut loc la Muzeul Unirii din Iași, în prezența autorului, dar și a teologului Radu Preda.

Cu solide argumente morale, filosofice, istorice, politologice, Adrian Papahagi a avut curajul de a afirma în paginile cărții sale că nu orice set de idei, credințe sau valori este fezabil și dezirabil, atunci când vine vorba despre mașinăria instituțională a bunei guvernanțe moderne. Mai mult, a pus accent pe superioritatea unui anume set specific, cel definit de Creștinism. „Știm bine că Împărăția lui Hristos nu este din lumea aceasta și graba acestei lumi nu este așezarea noastră în lume, ci privirea noastră, care este ancorată în cele de dincolo și, în cele din urmă, în imitația lui Hristos. Noi suntem în altă logică. Dar, în același timp, suntem cetățeni. Ne ducem la vot. Suntem chemați să votăm sau chiar uneori să decidem în cetate. Or, există tot mai mult ispita în România de astăzi și în lumea de astăzi de a se surghiuni creștinismul din cetate, de a se spune: Fii creștin, dar la tine acasă. Nu ne interesează credința ta. Du-te și roagă-te la tine, poartă-ți cu tine credința, dar când vii în societate ești doar cetățean! Asta e schizofrenie, nu se poate așa ceva. Suntem plenar creștini și în cetate. De îndată ce punem piciorul în cetate suntem cetățeni”, a punctat Adrian Papahagi.

Volumul „Creștinul în cetate” face parte din colecția Eseu, cea mai nouă colecție a Editurii Doxologia, în cadrul căreia au mai publicat Mihai Neamțu și Teodor Baconschi. Cartea lansată astăzi poate fi comandată și online de pe site-ul edituradoxologia.ro.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri