Credincioșii din zona Roznovului au mers în pelerinaj la Mănăstirea Tazlău

Arhiepiscopia Iașilor Septembrie 4, 2023

Drumul parcurs de pelerini a fost făcut adeseori și de Sfântul Chiriac în copilărie împreună cu părinții săi, dornici de a lua parte la sfintele slujbe săvârșite la mănăstire. Pelerinajul concret s-a dorit a fi și un pelerinaj interior, prin aceea că, pe cale, credincioșii au chemat tainic sau cu glas numele Mântuitorului Iisus Hristos, asemenea Sfântului Chiriac. 

Sosiți la Mănăstirea Tazlău, ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare, credincioșii și-au încheiat călătoria duhovnicească rostind acatistul Sfântului Chiriac, dar și prin momente de părtășie în cadrul unei agape. 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri