Arhiepiscopia Iașilor
August 3, 2023
Programul de formare profesională este autorizat de către Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale și Ministerul Educației.
Cursul Consilier în domeniul adicțiilor, a fost prezentat în patru module de către părintele inspector Eparhial Iulian Negru. Cele patru programe-modul parcurse au fost:
- Cunoașterea conceptelor de bază ale dependenței și co-dependenței. Substanțele și comportamente adictive;
- Consilierul și consilierea. Fundamentele procesului de consiliere în adicție;
- Metode de intervenție, instrumente și tehnici de lucru;
- Mijloace de tratare, post-cură și follow-up.
Cursanții au promovat examenul de absolvire pe 1 august 2023, în urma evaluării de către o comisie de specialiști din partea CAJ Bacău.
Participanții au mărturisit:
- Pentru mine cel mai important lucru a fost schimbarea percepției în ceea ce privește dependența și înțelegerea persoanelor cu adicții.
- Faptul că părintele este un om duhovnicesc și își predă zilnic viața lui Dumnezeu, face ca tot ce transmite să fie ușor de primit în inimile tuturor.
- Pentru mine a însemnat deschiderea de noi orizonturi în ceea ce privește percepția dependenței ca boală.
- Dintre lucrurile cu impact, în primul rând, voi încerca să pun în practică acest curs și în activitatea pastorală.
Pentru cei care își doresc să urmeze acest curs, reprezentanții centrului au declarat că există posibilitatea de înscriere pentru ultima grupa din acest an.
Cursul oferă expertiza unor formatori care lucrează cu pasiune și entuziasm de zeci de ani cu persoanele afectate de adicții.
Articol preluat de pe:
doxologia.ro