Tema referatului supus dezbaterii a fost „Alcoolismul ca boală – perspectivă pastorală asupra tămăduirii acesteia”, prezentarea fiind realizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, de către pr. Negru Iulian, Inspector eparhial în cadrul Sectorului de Misiune Statistică și Prognoză Pastorală – Departamentul de consiliere și terapie a persoanelor dependente și paroh al Parohiei „Sfântul Vasile” – Tătărași, Iași, care a venit împreună cu o parte din echipa de la „Centrul Ortodox pentru recuperarea din adicții” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
S-a realizat o prezentare cuprinzătoare a problematicii acestei dependențe, subliniind faptul că alcoolismul este o boală a voinței, în primul rând, care se poate vindeca printr-o abordare complementară, spirituală și psihologică, arătând și metodele și mijloacele prin care se poate înfăptui, subliniindu-se în special importanța înființării de grupuri parohiale terapeutice.
A urmat apoi o sesiune de luări de cuvânt în care Părintele Protopop Marius Daniel Profir, cât și preoții care au intervenit, au detaliat anumite aspecte amintite în cadrul prezentării, fiind evidențiat faptul că sprijinul spiritual acordat persoanelor aflate în această dependență este o preocupare constantă a Bisericii, dar care trebuie pe cât posibil multiplicată și intensificată.
De asemenea, la finalul intervențiilor au fost prezentate preoților câteva lucrări din literatura de specialitate și au fost împărțite materiale informative și de lucru care să-I ajute în activitatea de consiliere și terapie a persoanelor dependente de alcool.
În a doua parte a consfătuirii a avut loc prezentarea activităților cu tinerii programate în acest an, de către pr. Mihail Siminciuc, coordonatorul Departamentului Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.
În cadrul consfătuirii au mai luat cuvântul misionarul protopopesc, responsabilul cu cateheza, responsabilul cu activitățile cu tinerii și reprezentantul Biroului Pro-Vita la nivel de protopopiat, care au prezentat preoților informații specifice fiecărui departament.
La final, părintele Protopop a prezentat și temeiurile Centrului eparhial spre luare la cunoștință și ducere la îndeplinire, îndemnând la o bună conlucrare misionar-pastorală spre folosul duhovnicesc al tuturor credincioșilor și a urat tuturor un post binecuvântat, cu mult folos duhovnicesc și Sărbători Pascale cu bucurie în familie și în parohie.