Consfătuirea anuală a profesorilor de Religie din județul Botoșani

Arhiepiscopia Iașilor Octombrie 2, 2023

La eveniment au participat: prof. Bogdan Suruciuc, Inspectorul Școlar General al județului Botoșani, părintele Bogdan Racu, inspector pentru Învăţământ şi Cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Liviu Botezatu, inspector în cadrul ISJ Botoșani pentru disciplina Religie, și profesorii de religie din județ.

Evenimentul a fost deschis de Inspectorul Școlar General al județului Botoșani, care a făcut o scurtă retrospectivă a anului școlar precedent, a subliniat importanța educației religioase în educația elevilor și a reafirmat sprijinul pe care Inspectoratul Școlar Județean Botoșani îl are în gestionarea și rezolvarea provocărilor din noul an școlar. Părintele Liviu Botezatu, a prezentat rezumatul activităților școlare desfășurate, elemente de bună practică ce pot fi aplicate de profesorii de religie și obiectivele noului an școlar dintre care, aplicarea noilor Legi ale educației aprobate în 2023.                                                                                    

La final, părintele Bogdan Racu a transmis gândul de încurajare și binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, către toți profesorii de religie pentru activitatea didactică în noul an școlar. Organizată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, consfătuirea profesorilor de religie are loc anual, fiind un moment de dezbatere a noutăților metodologice, de trecere în revistă a activității din anul școlar anterior și de propuneri pentru noul an școlar. (Pr. prof. Iftodi Marian Liviu)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri