Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a avut loc în zilele de 1 – 3 mai, prima Conferință preoțească la care au participat preoții, doamnele preotese, dar și o parte din copiii acestora.
Inspirați de faptul că anul 2017 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, tema generică propusă pentru lucrările Conferinței din acest an este „Familia preotului – mărturie de viață creștină în lumea de azi”.
Invitatul întâlnirii a fost domnul Demostene Andronescu, unul dintre poeții mărturisitori ai temnițelor comuniste. A petrecut la Jilava, Gherla și Aiud 12 ani, din 1952 până în august 1964. L-am invitat pentru a afla mai multe despre ce a fost „acolo” dar și pentru a ne inspira în depășirea momentelor grele cu care ne confruntăm fiecare. Cum au reușit să îndure durerea torturii, cum au reușit să îndure foamea trăind ani de zile cu doar 6-700 de calorii pe zi? Cum au reușit să ierte pe cei ce i-au „turnat”, sau pe torționarii care i-au chinuit? Domnul Demostene Andronescu a relatat în cele 90 de minute întâmplări greu de crezut astăzi, întâlniri cu oameni ce și-au arătat înțelepciunea și sfințenia în condițiile extreme ale temnițelor.
În timpul primei sesiuni de lucru părinții parohi au răspuns la întrebările: Ce anume i-a ajutat pe mărturisitori creștini din temnițe să reziste presiunilor făcute de regimul ateu? Cum s-au ajutat reciproc mărturisitorii întemnițați? Ce rol a avut comuniunea de credință în închisori și cum s-a manifestat?
S-au lansat și întrebările: Care sunt presiunile exterioare resimțite de familia preotului astăzi? Ce presiuni interioare trăiește preotul de azi și cum afectează acestea conștiința lui creștină și preoțească? Cum poate fi conștiința creștină a mărturisitorului răspuns la presiunile de azi?
Într-o altă sesiune, intitulată Mărturii și evocări de viață pastorală din perioada comunistă, preoții cu mai mulți ani de preoție ce au slujit și în regimul trecut au relatat situații de viață și încercări cu care s-au confruntat personal sau pe care le-au auzit de la colegii lor.
În sesiunile ce au urmat s-au analizat: „Factorii care au ajutat familia preotului să-și păstreze și să-și exprime credința în contextul persecuției comuniste”, „Dificultățile majore ale familiei preotului persecutate în regimul comunist”, „Impactul suferinței familiei preotului asupra parohienilor” dar s-a vorbit și despre „Jertfa familiei preotului în perioada comunistă - paradigmă pentru conduita familiei preotului de azi”. Care au fost avantajele și dezavantajele familiei preotului în perioada comunistă? Care au fost motivele pentru care preoții din trecut/prezent au renunțat/ar putea renunța la mărturisirea credinței? Cum valorizăm timpul și libertatea de care ne bucurăm astăzi? Una din întrebările lansate a fost: Ce n-au putut ei face și am putea face noi?.
„În parohii se pot așeza plăci comemorative cu numele celor ce au aparținut comunității și care au pătimit în închisori”
Una dintre cele 200 de poezii scrise „în memorie” în temnița de la Aiud de domnul Demostene Andronescu se intitulează Nestatornicie și reflectă puțin trăirile și zbuciumul sufletesc al credinciosului aflat între viață și moarte, între nădejde și deznădejde, între Rai și iad:
„Zbatu-mă-ntre rău și bine
Ca un cântec între strune
Și-nfrățescu-se în mine
Și blestem, și rugăciune.
Când sunt sus mă soarbe golul
Și-adâncimile mă cer,
Când sunt jos tânjesc de dorul
Ciocârliilor din cer.
Și când cad, prăval în tină
Tot azurul cu nesaț,
Urc cu mine în lumină
Toată bezna, când mă-nalț
De mă rătăcesc prin stele,
Regăsescu-mă-ntre spini
Și de-adorm în smârcuri rele,
Mă trezesc pe munți de crini.
Când blestem, fumeg tămâie,
Când mă rog, duhnesc pucioasă,
Sunt când flacără-albăstruie,
Sunt când pată negricioasă.
Doamne, Doamne varsă-Ți mila
Și în pisc sau jos în smârc
Țintuiește-mă cu sila,
Slava Ta să n-o mai spurc.
În cuvântul de încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rostit și câteva îndemnuri pentru toți părinții participanți, dintre care redăm următoarele:
„În parohii se pot așeza plăci comemorative cu numele celor ce au aparținut comunității și care au pătimit în închisori. Dacă a fost cineva din sat închis sau a pătimit în temniță pentru credință, dacă în sat există o persoană care a fost închis și casa în care acesta a locuit mai există, să se marcheze locul prin așezarea unei plăci care să amintească de cel ce a avut o atitudine creștină și martirică în încercările regimului ateu. De asemenea, se poate numi o stradă cu numele unui mărturisitor care provine din parohia pe care o păstorim”.
„Este nevoie de o conștientizare personală, dar și a parohienilor, în ceea ce privește persecuția creștinilor în închisorile comuniste și jertfa lor, dar să fim conștienți și să fim alături sufletește și de creștinii persecutați astăzi în Siria, Egipt, Irak, India, Nepal, Nigeria, etc. Se poate citi, spre exemplu, acastistul Acoperământul Maicii Domnului cu gândul la cei ce suferă astăzi prigoniri”.
„În ceea ce privește mărturisirea credinței, este nevoie să fim foarte atenți la relativismul doctrinar, dar și liturgic. Învățătura de credință și slujbele să fie făcute așa cum cum ne învață Sfinții Părinți și cum este învățătura Bisericii”.
„Să fim conștienți că familia preotului este în sine o mărturie de credință”. (Pr. Nicodim Petre)