Iubirea poate fi definită în diverse moduri; iubirea dintre un bărbat şi o femeie, iubirea dintre mama şi copil, iubirea dintre om şi patria sa, dar ce se întâmplă când aceasta este confundată cu dependenţa emoţională?
Modul în care iubim şi cum ne raportăm la iubirea pe care o primim şi o transmitem ne influenţează comportamentul. Tinerii sunt cei mai expuşi, deoarece ei sunt afectaţi atât de percepţiile proprii asupra iubirii, dar şi de părerile celor din jur. În preajma noastră vedem tot mai mulţi tineri trişti, care se întreabă ce este iubirea, cum o putem descoperi, cum ştim dacă iubim cu adevărat sau dacă depindem emoţional de cei de lângă noi.
Pentru tineri este important să descopere care este graniţa dintre iubire şi dependenţa emoţională; de cele mai multe ori cea de a doua fiind considerată iubirea adevărată.
Despre aceasta, monahia Siluana Vlad a mărturisit că „noi nu o cunoaştem... noi ştim, am auzit, credem, uneori gustăm ca o străfulgerare iubirea adevărată, dar iubirea adevărată este Dumnezeu; Dumnezeu este iubire. Mulţi dintre noi nu am ajuns să Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Chiar dacă Îi simţim ajutorul şi Îl cunoaştem din lucrările Lui, din efectele iubirii Lui asupra noastră, nu am ajuns la cunoaşterea adevărată“.
Dragostea nu este o stare, ci acel moment când primim şi dăruim dragoste pe deplin. Nu suntem lipsiţi de sentimentul iubirii deoarece mereu avem sentimentul că cineva ne iubeşte. Însă, doar iubirea sănătoasă ne ajută să ne dezvoltăm, să fim noi înşine, în timp ce dependenţa emoţională are consecinţe grave asupra noastră, însă ne este greu să le deosebim. „Nu putem deosebi iubirea adevărată de dependenţa emoţională pentru că nu ştim ce este iubirea adevărată. Pentru a deosebi două lucruri, trebuie să cunoşti ambele realităţi. Iubirea adevărată, din perspectiva omenească, este omul-îndumnezeit. Vom şti ce e iubirea adevărată când ne vom îndumnezei, când Dumnezeu care e iubire va pătrunde întreaga noastră fiinţă. Deocamdată, omul este singura făptură care se naşte fără instrucţiuni de folosire a vieţii“.
Iubirea dintre un băiat şi o fată începe şi se termină prost pentru că venim cu un bagaj de dependenţe, de cele mai multe ori provenite de la părinţi, din familie. „Suntem dependenţi de anumite stări şi ne asigurăm că avem lângă noi oameni care ne asigură aceste emoţii. Din clipa în care ne-am dat seama de ce anume suntem dependenţi, tratăm emoţia ca pe un drog şi vrem să ne lăsăm. Ca să ne vindecăm emoţional, este nevoie să-i iertăm pe cei care ne-am provocat emoţiile“, a spus maica Siluana.
Pentru a ne vindeca de acestă dependenţă emoţională, maica Siluana recomandă spovedania, rugăciunea şi lectura despre dependenţă pentru a şti prin ce trecem. „Să-L chemăm pe Dumnezeu în momentul în care simţim emoţia de care suntem dependenţi.“ (Ştefan Topliceanu, vicepreşedinte ASCOR Iaşi)