Conferință la Parohia Mănăstirea – Dagâța din Protopopiatul Iași III

Arhiepiscopia Iașilor Decembrie 16, 2022

Conferința cu tema „Postul, rugăciunea viața creștină în contextul provocărilor societății moderne”, susținută de părintele protosinghel Iustin Neagu de la Biserica Spitalului Socola, a fost organizată de Protopopiatul Iași 3 în colaborare cu Parohia Mănăstirea, la inițiativa părintelui protoiereu Mihail Roșu și a părintelui paroh Gabriel Puiu.

După Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de șase preoți, părintele protopop a adresat un cuvânt de întâmpinare părintelui conferențiar, în care a evocat personalitatea și misiunea părintelui Iustin Neagu, a subliniat importanta organizării conferinței, mulțumind totodată comunității satului Mănăstirea pentru primirea plină de dragoste și apreciind numărul mare de credincioși prezenți la eveniment.

În expunerea sa, părintele Iustin a adus în conștiința participanților cugetări profunde despre post, rugăciune, viața creștină în societatea contemporană, necesitatea improprierii personale a Jertfei Mântuitorului, despre depresie și singurătate și, respectiv, despre boli moderne care afectează atât tinerii cât și bătrânii societății românești.

În încheierea conferinței, părintele paroh Gabriel Puiu a mulțumit atât părintelui Iustin, cât și părintelui protopop pentru marea bucurie duhovnicească adusa credincioșilor Parohiei Mănăstirea. Totodată a reliefat emoția și trăirea profundă a cuvântului părintelui Iustin de către auditoriu, accentuând împreună cu părintele importanta vieții liturgice, prin care omul se odihnește din tumultul existenței; doar în Sfânta Liturghie și în rugăciune, omul primește răspuns la întrebările existențiale personale.

Conferința s-a încheiat cu un recital de colinde adus în dar participanților de elevii Școlii Gimnaziale Mânăstirea și cu o agapă frățească, la finalul căreia atât preoții cât și credincioșii au cântat colinde.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri