Conferinţă duhovnicească la Şcoala Prisăcani

Arhiepiscopia Iașilor Martie 30, 2018   Autor: Flavius Popa

În cadrul conferinţei au fost prezenţi părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele Marius Daniel Profir, protopopul Protoieriei 2 Iaşi, dar şi preoţi din împrejurimi şi oficialităţi locale. Evenimentul a fost împărţit în două secţiuni, prima parte fiind tratarea temei propuse, iar cea de-a doua parte fiind dedicată întrebărilor venite din partea publicului. De asemenea, în cadrul întâlnirii, corul de copii al şcolii a susţinut un moment artistic, cântând şi recitând poezii.

În discursul său, părintele Petcu le-a vorbit celor prezenţi în sală despre ce înseamnă postul şi care este scopul lui: „Postul nu este o virtute în sine, ci o unealtă spre virtute. În limba greacă veche, asceza reprezenta acel antrenament pe care îl făceau sportivii pentru a-şi întări trupul, pentru a intra în arenă şi pentru a lua premiul. Dar antrenamentul nu era un scop în sine. Scopul era câştigarea premiului. Aşa şi la noi, postul fiind o unealtă, un antrenament, pentru a ne uni cu Dumnezeu cât mai mult. Acesta este scopul postului, de aceea îl şi practicăm. Ţinta este unirea cu Dumnezeu.“

„Evenimentul de astăzi reprezintă o continuare a activităţii pe care am avut-o ieri cu reprezentantul Departamentului Pro Vita, este vorba de conferinţa misionară «Postul creştin, între misiune şi dietă», susţinută de părintele Liviu Petcu, avându-i alături şi pe preoţii invitaţi la eveniment. Mulţumim pentru faptul că am primit găzduire în şcoală, mulţumim pentru implicarea Consiliului Local şi a cadrelor didactice de la Şcoala Gimnazială din Prisăcani pentru ajutorul material acordat şi sprijinul oferit. Mulţumim, de asemenea, şi preoţilor din cercul pastoral care s-au implicat atât financiar, cât şi activ în realizarea activităţii. S-a dorit ca această temă să realizeze diferenţa dintre postul creştin şi dietă, scopul postului fiind acela de a spori în viaţa duhovnicească“, a relatat părintele Iulian Vornicul, parohul Bisericii „Sfinţii Voievozi“ Prisăcani şi responsabilul pe cateheză al Protopopiatului 2 Iaşi.

Spre final, organizatorii au oferit invitaţilor daruri şi cărţi, iar copiii prezenţi au primit iconiţe.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri