Conferinţă despre elemente magico-sectare în filmele pentru copii

Arhiepiscopia Iașilor Mai 11, 2017

Materialul a fost prezentat de către preotul Nicolae Şalaru de la Parohia Lunca, de preotul Cristian Valentin Ferariu de la Parohia Hlipiceni I şi de preotul Ştefan Cătălin Basanciuc de la Parohia Hlipiceni II. Conferinţa a început cu vizionarea unui material video cu referire la temă. Filmele, desenele animate, jocurile de pe ecran reprezintă un lucru foarte important pentru copii şi consumă majoritatea timpului lor. Dacă toate acestea ar avea o tematică duhovnicească, morală şi ar îmbrăca pe copii în veşmântul virtuţilor, ar fi un lucru minunat. Realitatea însă arată că majoritatea prezentărilor sunt lipsite de acestea şi în locul lor se întronează patimile şi răutăţile. Rupt de realitate, copilul contemporan trăieşte astăzi într-o lume tehnologizată, în care cei mai buni prieteni îi sunt calculatorul şi televizorul. Consecinţele acestui stil de viaţă sunt dramatice. În încheierea conferinţei, Grupul „Sfântul Ioan Hozevitul“ din Botoşani a susţinut un concert de cântece patriotice şi duhovniceşti. (Pr. Petru Fercal, misionar protopopesc)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri