În contextul declarării anului 2022 ca „An omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț”, în această perioadă are loc Concursul Național Catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației şi Cercetării. Sectorul de Învățământ și Cateheză al Arhiepiscopiai Iașilor organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la nivelul fiecărui protopopiat, etape locale ale acestei competiții.
Cele nouă parohii implicate au fost întâmpinate de organizatori: Pr. Axentioi Neculai, protopop al Protopopiatului Târgu Neamț și Pr. Trofin Gheorghe, coordonator al Biroului de cateheză la nivel de protopopiat, alături de membrii juriului: Pr. Iliescu Neculai, profesor la Seminarul Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Mănăstirea Agapia, Sangeap Nadia, profesor la Liceul Tehnologic Ion Creanga Pipirig si Pr. dr. prof. Capșa Togan Mihai.
Au fost acordate premiile 1, 2, 3, o diplomă specială, o mențiunie si trei diplome de participare pentru toti concurentii, în functie de punctajul acordat de către Parintele Protopop Nicolae Axentioi.
Clasamentul primelor locuri este:
- Locul 1: Parohia Țolici
- Locul 2: Parohia Tupilați
- Locul 3: Parohia Drehuța, Centrul misionar Balțătești – Biserica Sfinții Doctori fără de arginți Cozma și Damian
- Premiul special: Parohia Humuleștii Noi
Mulțumim tuturor celor implicați în proiect și nădăjduim că au fost momente de înaltă trăire duhovnicească.
Pr. Trofin Gheorghe – Biroul de cateheză al Protopopiatului Târgu Neamț