În cadrul evenimentului, vor concerta corul psaltic „Tessalonikeis Imnodoi” din Tesalonic, Grecia, coordonat de Protopsaltul Prof. Univ. Dr. Ioannis Liakos și grupul psaltic „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, ce-l are ca dirijor pe domnul Matei Teodor Doroșincă și coordonator pe Părintele Lect. Univ. Dr. Ionuț-Gabriel Năstasă.
Concertul este organizat în cadrul proiectului „Muzica Bizantină, tinerii județului Iași și mentorii lor”, ediția a II-a, finanțat de către Consiliul Județean Iași prin Legea 350/2005.
Cei care nu pot ajunge la concert, îl pot urmări prin intermediul portalului ortodox „Doxologia.ro” (Facebook și Youtube) și pe pagina de Facebook a Parohiei „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din Iași.
Ne exprimăm convingerea că, pe 2 iulie, minunatele cântări bizantine vor ajunge iarăși la inimile melomanilor și ale credincioșilor, prin vocile inconfundabile ale celor două prestigioase coruri care ne-au mai încântat sufletele cu repertorii de înaltă clasă, interpretate magistral și cu o sensibilitate aparte.